Atunci va fi organizată cea de-a VII-a ediţie a Festivalului naţional de datini şi obiceiuri de Crăciun şi Anul Nou „Asta-i datina străveche”, de către Asociaţia Pro Bambini şi Primăria Oradea. „În cadrul festivalului îşi vor da concursul ansambluri folclorice din județele Bistriţa-Năsăud, Cluj, Maramureş, Satu Mare, Sălaj, Suceava, Timiş şi Bihor. Invitaţi speciali sunt Ioan Pop şi Grupul Iza din Maramureş”, a declarat Crina Dobocan, preşedinta asociaţiei.
Evenimentul principal va avea loc sâmbătă, 10 decembrie, de la ora 12:00, pe scena din cadrul Târgului de Crăciun din Piaţa Unirii. Vineri, de la ora 17:00, pe scena teatrului va avea loc un spectacol susţinut de ansamblurile participante. Intrarea la spectacol este liberă.
Parteneri în cadrul proiectului sunt Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor, Liceul Teoretic „Aurel Lazăr” Oradea, Colegiul Tehnic „Transilvania” Oradea, Direcţia Judeţeană pentru Cultură Bihor, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor.
Pe lângă sponori şi parteneri, la reuşita proiectului şi-au adus contribuţia şi elevii şi dascălii de la 16 şcoli bihorene prin intermediul „târgurilor de jucării”, organizate în cadrul acestor şcoli. „Fiecare elev a adus de acasă câte o jucărie, acestea fiind apoi vândute la un preţ modic. Banii adunaţi au fost donaţi pentru proiect”, a precizat Crina Dobocan. Este vorba de Şcoala Gimnazială „Dacia”, Școala Gimnazială „Oltea Doamna”, Colegiul Naţional „Iosif Vulcan”, Şcoala Gimnazială nr. 11, Liceul Teoretic „Lucian Blaga”, Şcoala Gimnazială nr. 16, Şcoala Gimnazială „Avram Iancu”, Liceul Teoretic Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu”, Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu”, Şcoala Gimnazială „Dimitrie Cantemir”, Şcoala Gimnazială „Nicolae Bălcescu”, Liceul de Arte, Şcoala Gimnazială „Octavian Goga”, Şcoala Gimnazială „Floare de Lotus” din Sânmartin, Grădiniţa „Albă ca Zăpada” Felix, Şcoala Gimnazială din Hidişelu de Sus şi Liceul „Don Orione”.
Ansambluri participante
„Izvoraşul” – Liteni (Suceava)
„Dobaşii” – Vadu Izei (Maramureş)
„Barcăul” – Şimleu Silvaniei (Sălaj)
„Cununiţa” – Satu Mare
„Dansatorii de pe Someş” – Iclod (Cluj)
„Ion Căian Românu” – Căianu Mic (Bistriţa Năsăud)
„Kud Sveti Nykola” – Diniaş (Timiş)
„Mugurelul Bihorului” – Şcoala Gimnazială „Dimitrie Cantemir” Oradea
„Florile Bihorului” al Palatului Copiilor şi Elevilor Oradea
„Moştenitorii” – Roşia (Bihor)
Ansamblul „Crişana” Oradea
Citiți principiile noastre de moderare aici!