Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor au început urmărirea penală faţă de orădeanca Livia Gordan (49 ani), sub aspectul comiterii infracţiunii de delapidare.
Femeia este suspectată că, în perioada ianuarie 2005 – octombrie 2009, în calitate de administrator, contabil şi casier al unei asociaţii de proprietari din Oradea, şi-ar fi însuşit în mod repetat suma de 274.608 lei, din încasările de la locatari cu titlu de cheltuieli comune, de reparaţii sau fond de rulment.
Livia Gordan, care a administrat patru asociaţii de proprietari (Mareşal Antonescu P63 şi P64, Slatinei 23 şi Sovata 35), a mai fost reclamată penal şi de Asociaţia Antonescu 63, pentru un prejudiciu de 50.000 de lei.
Iar proprietarii blocului de garsoniere din Asociaţia Slatinei 23 au reclamat-o când au fost înştiinţaţi de CET Oradea că au acumulat încă din anul 2005 facturi restante de 120.000 de lei la care s-au adăugat penalităţi de 90.000 de lei, după cum a mai informat Jurnalul Bihorean şi pe 6 noiembrie 2009. Imediat după notificarea primită de la CET, proprietarii şi-au schimbat conducerea şi au cerut o eşalonare a datoriilor.
Per total, Livia Gordan este cercetată de ofiţerii SIF Bihor în patru dosare cu un prejudiciu total de 400.000 de lei, nerecuperat.
Facturi online
După mediatizarea fenomenului de delapidări de la asociaţii de proprietari din Oradea, municipalitatea şi regiile Electrocentrale şi Compania de Apă au decis să posteze lunar pe site-urile lor oficiale lista tuturor datoriilor precum şi a facturilor emise. Astfel, membrii asociaţiilor au fost invitaţi să urmărească lunar dacă banii încasaţi de la ei chiar ajung acolo unde trebuie sau sunt sustraşi de conducere.
C.H.
Citiți principiile noastre de moderare aici!