Asociația Firmelor Bihorene (AFB) și-a ales joi, 21 septembrie, conducerea executivă în cadrul primei ședințe a noului consiliu director ales în Adunarea Generală a Asociaților (AGA) din septembrie 2016.
Principalele decizii luate în această primă ședință au fost legate de îndeplinirea obiectivelor asociației stabilite în AGA. Cea mai importantă decizie a fost constituirea a patru departamente distincte conduse de vicepreședinți, care să coordoneze acțiunile și politicile publice ale AFB în mai multe domenii: Departamentul Economic – vicepreședinte Liviu Sav; Guvernanță Locală – vicepreședinte Leontin Ciucur; Responsabilitate Socială (RSC) – vicepreședinte Mihai Pop; Educație, Sănătate, Resurse Umane – vicepreședinte Angela Perneș. Preşedintele AFB a fost ales Dan Octavian, iar director general – Radu Silaghi.
Obiective principale
Obiectivele AFB pentru următoarea perioadă, votate în cadrul AGA, sunt: facilitarea IMM-urilor bihorene de a se loca, reloca în Parcurile Industriale din Oradea pe suprafețe între 1.500-3.000 mp; promovarea companiilor din județul Bihor către alte piețe; atragerea de fonduri nerambursabile pentru membrii AFB; derularea mai multor programe de calificare, recalificare și instruire atât pentru angajații partenerilor AFB, cât și pentru cei în căutarea unui loc de muncă; mentorat, internshipuri, practică profesională pentru tineri; implicarea în elaborarea de decizii economice, politice și sociale care să vină în sprijinul mediului de afaceri; construirea unei platforme de comunicare cu decidenții politici la nivel local, regional și național, în vederea promovării mediului de afaceri bihorean și eliminarea barierelor birocratice, fiscale și legislative care stau în calea dezvoltării firmelor bihorene; colaborarea cu organizații patronale din România și străinătate în vederea susținerii intereselor companiilor bihorene.
Citiți principiile noastre de moderare aici!