Ca urmare a acordului de recunoaștere a vinovăției, Tribunalul Bihor l-a condamnat pe Crăciun la 1 an şi 8 luni închisoare în regim de detenție, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, în formă continuată (7 acte materiale) și la interzicerea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau de a deține orice alte funcții publice, precum și interzicerea dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru o perioadă de 2 ani.
[eadvert]
Totodată, instanța a dispus confiscarea sumei de 23.500 euro și 3.900 lei și poprire asupra sumelor care vor intra în conturile asistentului, inclusiv a salariului, până la recuperarea prejudiciului.
Sorin Crăciun a declarat apel, iar procesul s-a mutat la Curtea de Apel Oradea, însă ulterior, potrivit sentinței de pe site-ul instanței, acesta și-a retras apelul declarat, iar Curtea a menținut sentința penală pronunțată de Tribunalul Bihor și l-a obligat pe fostul asistent la plata sumei de 200 de lei cheltuieli judiciare în favoarea statului. Sentința Curții de Apel Oradea este definitivă.
Sorin Crăciun a fost reținut în luna mai, 2023, de procurorii de la Serviciul Teritorial Oradea, acesta fiind acuzat că a cerut și primit mită de la 7 persoane, cărora le-a promis că vor fi angajați pe perioadă nedeterminată, în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Bihor.
La data la care a fost reținut, Crăciun era asistent medical în cadrul spitalului.
Potrivit comunicatului Direcției Naționale Anticorupție, în perioada 2020 – 2022, în timpul pandemiei de COVID-19, Crăciun ar fi pretins şi primit de la şapte persoane sume de bani cuprinse între 1.500 euro – 13.500 euro, în total 29.500 euro, precum şi alte bunuri, lăsând să se creadă că ar avea influență asupra unor persoane din conducerea Spitalului Municipal și Spitalului Județean din Oradea, promiţând că îi va determina pe aceştia să faciliteze încheierea unor contracte de muncă, pe o perioadă nedeterminată, pe numele persoanelor care au plătit sumele de bani, pentru ocuparea unor posturi de asistent medical şi infirmier.
Cele şapte persoane nu au fost niciodată angajate pe posturile pentru care ar fi plătit șpaga. Potrivit ebihoreanul.ro, Sorin Crăciun a fost președintele SANITAS Bihor și a fost condamnat, în trecut, la 1 an și 2 luni de închisoare cu suspendare pentru că a delapidat peste 130.000 lei din fondurile sindicatului.
Lista cu șpăgile luate de Crăciun
1. În perioada ianuarie 2021 – martie 2022, în mod direct, a pretins pentru altul, în mai multe rânduri, de la o femeie, bani și alte foloase, pe care le-a primit el și le-a reținut pentru sine, respectiv suma totală de 13.500 de euro, 1.500 lei, produse alimentare în valoare de 400 lei, și a lăsat-o să creadă că are influență asupra directorului de îngrijiri din Spitalul Municipal și asupra managerului de la Județean, Gheorghe Carp, și i-a promis că îi va determina pe cei doi funcționari publici să o angajeze pe femeie pe perioadă nedeterminată ca asistent medical
2. La începutul anului 2021, în mod direct, a pretins 4.000 euro pentru altul, bani pe care i-a primit el (în aceeași perioadă) și i-a reținut pentru sine, de la o femei, și a lăsat-o să creadă că are influență asupra directorului de îngrijiri de la Municipal în legătură angajarea pe perioadă nedeterminată ca asistent medical
3. La începutul anului 2021, în mod direct, a pretins 3.000 euro pentru altul, bani pe care i-a primit el (în perioada februarie – martie 2021) și i-a reținut pentru sine, de la o femeie, și a lăsat-o să creadă că are influență asupra conducerii unității spitalicești, precum și i-a promis că va determina funcționari publici din conducerea unității spitalicești să o angajeze pe perioadă nedeterminată ca asistent medical
4. În luna mai 2022, în mod direct, a pretins 2.500 euro și 1.000 lei pentru altul, bani pe care i-a primit el (în mai 2022) și i-a reținut pentru sine, de la un bărbat, și l-a lăsat să creadă că are influență asupra managerului Gheorghe Carp pentru a-l angaja pe respectivul pe perioadă nedeterminată ca brancardier
5. În perioada pandemiei COVID 19, în mod direct, a pretins 1.500 euro pentru altul, pe care i-a primit el și i-a reținut pentru sine, de la o femeie și a lăsat-o să creadă că are influență asupra conducerii unității spitalicești, precum și i-a promis că va determina funcționari publici din conducerea unității spitalicești să o angajeze pe perioadă nedeterminată ca infirmier
6. În luna mai – iunie 2022, în mod direct, a pretins 5.000 euro și 1.000 lei pentru altul, bani pe care i-a primit el (în mai – iunie 2022) și i-a reținut pentru sine, de la o femeie, și a lăsat-o să creadă că are influență asupra managerului Carp, precum și i-a promis că va determina funcționari publici din conducerea unității spitalicești să o angajeze pe perioadă nedeterminată ca asistent medical 7. În perioada pandemiei COVID 19, în mod direct, a pretins 2.000 euro pentru altul, bani pe care i-a primit el (la începutul anului 2022) și i-a reținut pentru sine, de la un bărbat și l-a lăsat să creadă că are influență asupra conducerii unității spitalicești pentru a fi angajat pe perioadă nedeterminată ca asistent medical.
Trimite articolul
XJustitie dreapta?
Pe spagarul asta l-ati condamnat foarte repede, dar pentru spagarii de la pensii de boala, care au furat de la mult mai multa lume si sume incomparabil mai mari, ati prelungit procesele pana cand s-au prescris faptele. Fapte demonstrate cu probe irefutabile, dar acei spagari au avut, din furt, cu ce sa-si plateasca prescrierile. Ce ar merita cei care i-au facut scapati?
Justitie dreapta?!
Pe spagarul asta l-ati condamnat repede, dar pentru spagarii de la pensii de boala ati prelungit procesele pana cand s-au prescris faptele. Ce justitie este asta? Ce ar merita cei care au lalait dosarele pana cand i-au facut scapati?
Spagarii de la pensii de boala au furat atat de mult de la oameni si de la stat incat au auvut cu ce sa mituiasca pseudo-justitia care le-a prescris infractiunile. Infractiuni dovedite cu varf si indesat.
Tot atât trebuia sa primească și mituitori și cei mituit ca nu a fost singur în afacere clar dar o ia singur
Eu vreau sa pun o întrebare, pentru persoanele care au lucrat pe covit și pentru ca nu au intervenit au rămas fără pâine .Nu ar fi corect sa li se facă din nou angajare pe acel post?