Dintre toţi beneficiarii îndemnizaţiei de ajutor social în luna iulie din Oradea – 660 la număr – doar 15 au prestat muncaîn folosul comunităţii. Cifrele au dat de bănuit conducerii municipalităţii orădene, astfel că primarul Ilie Bolojan a cerut Administraţiei Social Comunitare Oradea (ASCO), în gestiunea cărei instituţii se află această problemă, un raport complet şi reverificarea dosarelor, în special a celor scutiţi de la munca Oradea în folosul comunităţii, pe baza certificatelor medicale.
„Cei scutiţi de la efectuarea muncii în folosul comunităţii, care deţin certificat medical, sunt în număr de 151, fiind evaluaţi de o comisie din cadrul Casei Judeţene de Pensii, dosarele fiind reanchetate o dată la şase luni”, ne-a precizat Gizela Gati, şefa Serviciului Social din cadrul ASCO.
Potrivit informaţiilor furnizate de către directorul ASCO, Zita Koncsek, în paralel s-a solicitat şi Autorităţii de Sănătate Publică Bihor reevaluarea certificatelor medicale, iar acum se aşteaptă rezultatele acestei operaţiuni.
Măsuri
La finele lunii iulie, în evidenţele instituţiei figurau 301 dosare, pentru 660 de persoane beneficiare de ajutor social. Dintre acestea, însă, au fost scutite de la munca în folosul comunităţii, conform legii, 112 de mame care îngrijesc peste 200 de copii cu vârste sub 7 ani.
Alte 151 de persoane au certificat medical. 128 sunt elevi, 143 sunt copii cu vârste sub 7 ani, 39 sunt copii neşcolarizaţi, 74 sunt persoane cu vârsta de pensionare iar una s-a pensionat deja. Spre lauda lor, trei asistaţi social au renunţat între timp la ajutorul social, întrucât şi-au găsit loc de muncă.
„Aş zice că este mai degrabă vorba de o scăpare legislativă care generează astfel de discordanţe în cifre. Dintr-o familie cu patru-cinci membri, să spunem, care sunt toţi beneficiari ai ajutorului social, doar unul este obligat conform legii să presteze muncă în folosul comunităţii”, este de părere Gizela Gati.
Dar în caz că respectiva persoană intră în categoria celor scutiţi de la prestarea muncii în folosul comunităţii, această sarcină trebuie preluată de o altă persoană din familie, dacă este majoră şi aptă de muncă, conform Legii 416/2001 actualizată, la dispoziţia primarului.
„Numărul celor care fac muncă în folosul comunităţii este foarte mic comparativ cu totalul beneficiarilor de ajutor social. Nu este nici o problemă cu cei care sunt scutiţi prin lege de la aceasta, cum este cazul mamelor care au în grijă copii. Certificatele medicale, însă, în baza cărora sunt scutiţi de muncă o parte dintre ei, sunt suspecte. Aşteptăm raportele complete şi, în funcţie de rezultatele acestora, vom lua măsuri”, anunţă Bolojan.
Malina Pop
Citiți principiile noastre de moderare aici!