O informaţie de ultimă oră venită din parte Ministerului Administraţiei şi Internelor clarifică termenul limită până la care pot fi încheiate asigurarile obligatorii ale locuintelor fără caproprietarii să fie amendaţi. „În conformitate cu prevederile articolului 35 din Legea 260/2008, obligativitatea încheierii asigurărilor de locuinţe decurge de la un an de la începerea emiterii poliţelor”, se spune într-o precizare de miercuri a MAI. Astfel, în contextul în care poliţele de asigurare au început să fie emise în 15 iulie 2010, termenul limită de încheiere a acestora este 15 iulie 2011.
După această dată, primarii vor amenda proprietarii de locuinţe care nu au încheiat asigurarea obligatorie, se spune în comunicat. Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor (PAID) va transmite, lunar, primarilor, lista proprietarilor care nu au încheiat contracte de asigurare obligatorii a locuinţelor. Amenda pentru ce-i care nu şi-au asigurat locuinţa este cuprinsă între 100 şi 500 de lei, şi va fi aplicată de primării.
Prime şi asigurători
Riscurile de bază care sunt preluate pentru locuinţa asigurată, inclusiv pentru elementele de construcţie şi dependinţele, dotările şi utilităţile construcţiei sunt: cutremurele de pământ, alunecările de teren şi inundaţiile. Prima de asigurare este echivalentul în lei a 10 euro sau 20 de euro, în funcţie de tipul locuinţei.
Societăţile unde se pot încheia asigurările obligatorii ale locuinţelor sunt: Groupama, Astra, Uniqa, Generali, Ardaf, Euroins, Carpatica Asig, Grawe, Credit Europe, ABC Asigurări, Certasig, City Insurance şi Platinum. Cine vrea să-şi asigure locuinţa şi pentru alte riscuri decât inundaţiile, cutremurele şi alunecările de teren, dar şi bunurile din locuinţă, poate să încheie o asigurare facultativă care include şi AOL. Cele 13 societăţi de asigurare au scos pe piaţă produse care includ AOL-ul. Preţurile sunt în funcţie de riscurile acoperite.
D.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!