În prezent, pe strada Diasporei aflată în zona spitalului TBC mărginită de strada Izvorului și la vest de strada Oituz, se toarnă stratul final de asfalt. Aceasta are o lungime de aproximativ 400 de metri și este prevăzută cu două benzi de circulație și trotuare pe ambele părți.
„Un proiect dedicat comunității din diaspora Cartierul Diasporei este un proiect-pilot inițiat de Primăria Oradea, având ca scop dezvoltarea unei zone rezidențiale pentru românii din diaspora care vor dori să se repatrieze și să-și construiască o locuință. Astfel, în acest cartier vor fi amenajate 10 parcele care urmează să fie scoase la licitație. Procedurile de licitație pentru atribuirea acestora vor începe din primăvara anului 2025. Accesul la parcele este asigurat prin rețeaua stradală nou creată”, a transmis municipalitatea.
Prima etapă a proiectului a constat în intubarea Pârâului Sălbatic, urmată de amenajarea terasamentelor și instalarea unei canalizări pluviale echipate cu capace autonivelante. De asemenea, a fost realizată rețeaua de iluminat stradal, iar în etapa următoare vor fi montați stâlpi de iluminat cu LED. Toate rețelele de utilități, inclusiv cea electrică și de gaz, au fost instalate subteran.
Valoarea totală a contractului este de 1.656.993 lei, iar lucrările au fost executate de S.C. Global Industrial S.R.L.
Citiți principiile noastre de moderare aici!