Cu ocazia prezentării bilanţului pe anul trecut, şefa Administraţiei Social Comunitară Oradea (ASCO), Koncsek Zita, a precizat că anul acesta va pune accentul pe relaţiile cu oamenii, în condiţiile unui buget mai puţin generos.
„Anul acesta vom extinde programul de lucru cu publicul în toate zilele lucrătoare, între orele 8 – 15. Vinerea este deocamdată zi fără public pentru a pune în ordine dosarele, ori de acum înainte acest lucru înainte se va întâmpla înainte de ora 8 şi după ora 15. Totodată, cererile şi sesizările vor putea fi înregistrate şi la centrele multifuncţionale din cartiere, urmând a fi direcţionate spre ASCOsau spre Primaria Oradea. Totodată, suntem mai flexibili şi în cadrul programului de distribuire a ajutoarelor de făină şi zahăr”, a anunţat directorul ASCO.
Noul program va fi introdus după adoptarea noii organigrame a instituţiei, întrucât acum se lucrează la ajustările impuse în structura de personal.
„Ne aşteaptă un an mai greu, de la care nu ne putem aştepta la un buget mai mare. Ne dorim o colaborare cu sectorul ONG, mai mult prin activitate directă decât prin ajutor financiar”, a mai completat Koncsek Zita.
ASCO a înregistrat anul trecut peste 34.400 de cereri depuse de orădeni.
La nivelul Primariei Oradea, asistenţa socială a consumat anul trecut 66.682.490 lei (19% din cheltuielile operaţionale)
Factbox: Bugetul ASCO pe 2009
TOTAL GENERAL: 37.446.399 lei
Programe: 27.924.103 lei
Cheltuieli ASCO: 4.126.959 lei
Cabinete medicale şcolare şi dentare: 927.086 lei
Căminul de Bătrâni: 664.143 lei
Centru de Zi: 748.496 lei
Creşa: 3.090.280 lei
Proiect CSU: 493.000 lei
Ajutor social: 604.084 lei
CAS 6,5% la Ajutorul social: 39.460 lei
Ajutor încălzire, Legea 416: 32.654 lei
Ajutor încălzire lemne: 110.496 lei
Ajutor de urgenţă şi deces: 120.000 lei
Subvenţii Legea 34/1998: 165.469 lei
Servicii de acordare a hranei pentru persoanele asistate: 458.685 lei
Tichete valorice: 71.883 lei
Indemnizaţie pentru persoane cu dizabilităţi: 2.626.113 lei
Transport: 9.896.819 lei
Drepturile asistentului personal: 13.798.404 lei
Factbox: Total cheltuieli cu subvenţii acordate în anul 2009, în baza Legii 34/1998
Asociaţia Caritas Catolica: 35.000 lei
Fundaţia People to People: 25.000 lei
Fundaţia El Şadai: 20.000 lei
Asociaţia Down: 20.000 lei
Asociaţia Ramiluck: 15.000 lei
Asociaţia Pro Christo et Ecclesia: 8.000 lei
Fundaţia Ruhama: 7.200 lei
Fundaţia de Scleroză Multiplă MS Bihor: 7.000 lei
Factbox: Cheltuieli cu subvenţii acordate în anul 2009, în baza unor hotărâri ale Consiliului local:
Asociaţia Handicapaţilor Psihici Bihor: 20.769 lei
Asociaţia SOS Autism Bihor: 6.000 lei
Asociaţia Nevăzătorilor, Filiala Bihor – Sălaj: 1.500 lei
Factbox: Cheltuieli cu serviciul de transport accesibilizat:
Cheltuieli materiale: 14.550 lei
Cheltuieli de personal: 126.681 lei
Număr beneficiari: 1.454
Citiți principiile noastre de moderare aici!