De departe, detectorul de minciuni de la Poliţia Bihor a stârnit curiozitatea copiilor de toate vârstele.Cei mai mici au fost foarte curajoşi până când au ajuns în camera unde era fotoliul pe care puteau să se aşeze ca să „se afle” dacă au fost cuminţi sau nu, dacă şi-au ascultat sau nu părinţii. Odată ajuşi acolo, mulţi micuţi, de clasele I şi a II-a s-au făcut şi mai mici şi au înghiţit mulţi în sec fiindcă fiecare ştia că au mai făcut şi pozne şi le era frică de aparatul „deştept, care ştie tot”.
Alţi copii, de clase gimnaziale,au vrut să vadă detectorul de minciuni „pe bune” şi au constatat că, la fel ca în filme, oricând se poate afla adevărul despre o anumită situaţie cu acest aparat.
La fel ca de Ziua Porţilor Deschise ce se organizează periodic la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bihor, cei mai mulţi vizitatori ai poliţiştilor au fost copiii.
Anunţată prin şcoli şi grădiniţe cu câteva zile înainte, Ziua Poliţiei Române a constituit pentru sute de copii clipe de neuitat. Ochii mari, chiotele nestăpânite, râsetele nevinovate, chipurile pline de mirare, satisfacţie, curiozitate şi bucurie au fost răsplata nemărginită oferită de copii oamenilor legii.
Timp de patru ore, poliţiştii au menţinut suspansul în inimile copiilor prin demonstraţii de autoapărare (în sala de sport), prezentarea tehnicii de luptă a poliţiştilor, prezentarea vehiculelor de teren, prezentarea câinilor de serviciu extrem de bine pregătiţi, exerciţii cu detectorul de minciuni, tir sportiv, exerciţii de preluare de probe criminalistice de la laboratorul mobil de criminalistică (pentru cercetarea unei infracţiuni: accident rutier, ridicarea unor urme papilare etc.).
Alaturi de multimea de copii la eveniment au luat parte prefectul Gavrila Ghilea, procurori, jandarmi, politisti din Ungaria, seful Politiei din Hajdu Bihar, pompieri si fosti sefi ai IPJ Bihor.
O.Ș.
Citiți principiile noastre de moderare aici!