În cei zece ani în care a trăit cu familia în Olanda şi Spania, artistul orădean Ştefan Postol a acumulat experienţă nu doar în pictura de şevalet, ci şi în personalizarea pereţilor pentru restaurante, hoteluri, saloane de înfrumuseţare, în murale realizate inclusiv pentru Primăria din Amsterdam. A colaborat cu designeri la un important târg de design şi artă, a susţinut ateliere de artă plastică pentru copii, şedinţe de terapie prin artă, căutându-şi neobosit menirea.

Întors acasă din toamna anului trecut, şi-a deshis de curând o expoziţie retrospectivă la Muzeul Oraşului Oradea, care marchează zece ani de expoziții în Regatul Țărilor de Jos, Belgia, Luxemburg, Germania şi Spania.

Dar cum a început povestea artistului? Ştefan Postol a absolvit Facultatea de Arte din Oradea, cu licenţa în pedagogia artei. Împreună cu soţia şi cei trei copii, a plecat în urmă cu zece ani la Amsterdam, supărat oarecum pe sistem şi pe faptul că artiştii nu îşi găseau un viitor acasă.

În Amsterdam a ajuns cu un portbagaj plin de culori. La început, împreună cu soţia, au stat trei luni fără copii, pentru a vedea mai întâi dacă li se potriveşte Olanda. Apoi i-au adus şi pe cei mici, şi-au găsit o chirie, iar copiii au început acolo şcoala. Ştefan îşi dorea să deschidă un atelier.

„Acolo sunt foarte multe clădiri care urmează să fie demolate, dar care încă nu au aprobare pentru a se construi ceva nou în locul lor, iar atunci le închiriază pentru artişti”.

Deşi în Amsterdam sunt foarte mulţi artişti veniţi din toată lumea, după nici şase luni a reuşit să găsească un loc pentru atelier. „Acolo e un câmp de luptă pentru artişti!”.

Pentru că în ţară mai făcuse cursuri de artă plastică pentru copii, a dat anunţ că va face acelaşi lucru pentru copiii români din Amsterdam. La început a reuşit să facă o grupă, iar din vorbă-n vorbă, după patru ani a ajuns să testeze copiii înainte de înscriere, pentru că deja erau prea mulţi, iar atelierul putea avea loc doar sâmbăta. Prin intermediul testului îşi dădea seama dacă are cu cine să lucreze sau era doar ambiţia părinţilor.

Arta de a citi simboluri

Ştefan Postol a studiat Pedagogia artei la facultate, cu specializare în Terapie prin artă. A susținut şi şedinţe de terapie prin artă în Olanda, fiind decontate de Casa de Asigurări. Ştefan spune că acolo există multe cazuri de burnout, care sunt tratate în acest mod.

„Terapia prin artă mi se pare mult mai eficientă. Eu citesc în simboluri pe care le foloseşte subconştientul, de genul: scară, oglindă, geam. Le citesc şi din grafism, ca de exemplu linie curată sau foarte apăsată, întortochiată, iar în funcţie de asta îmi dau seama de zbucium, de problemă. Cu cât lucrez mai mult cu subiectul, cu atât îmi dau seama mai exact despre ce este vorba, iar asta fără să discutăm. Apoi îl redirecţionez, schimb formula: «Hai să nu mai folosim negru, hai să folosim verde, sau violet». Încet-încet, omul trece, cu ajutorul meu, peste nişte bariere pe care le avea, subconştientul se încarcă cu altceva”.

Artistul se miră cum de încă în România terapia prin artă nu este un fapt obişnuit, considerând-o un domeniu de viitor. De exemplu, companiile ar putea apela preventiv la terapie prin artă în team building-uri. De asemenea, ar putea aduce un art-terapeut o dată la trei luni, într-un birou unde sunt mai multe angajate care văd aceleaşi tabeluri în fiecare zi şi ar avea nevoie de o deconectare prin artă.

În Amsterdam a reuşit să ţină şedinţe de terapie prin artă, atât pentru copii, cât şi pentru adulţi, atât români cât şi olandezi. Își aduce aminte că a avut la cursuri doi fraţi, pe care mama îi aducea regulat la terapie. La un moment dat, deşi erau foarte punctuali, au început să întârzie sau să sară peste şedinţele de terapie. Motivul a fost că tatăl a aflat că are cancer şi încercau să stea cât mai mult în familie. Ştefan l-a invitat apoi şi pe tată la o oră de terapie. S-a lasat foarte greu convins, era CEO la o firmă importantă. Până la urmă a încercat. Era un tip tehnic, iar pentru că nu dorea să picteze, Ştefan l-a provocat cu câteva „jocuri” bazate pe axonometrie. S-a implicat şi i-a plăcut atât de mult, încât la un moment dat a privit spre ceas şi a exclamat surprins: „E pentru prima oara când au trecut atâtea minute şi am uitat de diagnostic!”

Acest exemplu este elocvent în felul de a trata o traumă printr-o metodă creativă. Dar terapia prin artă poate fi privită şi ca o dezvoltare personală, spune artistul, pentru că poţi să ieşi din zona de confort şi să îţi descoperi noi valenţe, sau ca o deconectare, dincolo de stresul cotidian.

O altfel de galerie de artă

În toamnă, când s-a întors în Oradea la dorinţa copiilor, cu scopul de a scăpa de clima umedă din Olanda, iniţial nu avea niciun plan. Spera ca în anii de absenţă să se fi schimbat ceva în birocraţia de acasă. A pornit să îşi facă o firmă, lovindu-se de ceea ce îi era frică. Dar nu s-a dat bătut, a închiriat pe strada Horea un spaţiu pentru atelierul său, în care să existe loc şi pentru o galerie de artă, dar şi sală pentru cursurile pentru copii sau pentru şedinţele de terapie prin artă. Urmează să obţină autorizaţia de funcţionare. Îşi doreşte să organizeze inclusiv tabere de vară şi workshop-uri.

Stând în Vest, Ştefan Postol spune că şi-a dat seama că viaţa de zi cu zi ca artist plastic trebuie să îi aducă acea căutare, acea cercetare, dar trebuie să lucreze şi în conformitate cu anii în care trăieşte şi cu estetica designului interior. Acest lucru vrea să îl aplice şi în Oradea, în aşa fel încât cel care va trece pragul galeriei sale să îşi dorească un obiect pe care să îl poată integra în casa sa. „Vreau să fie o galerie la un alt nivel, în care designerul să îşi aducă clientul, să se aşeze la o cafea, să simtă arta, să o vadă, iar printr-o consiliere prietenească să îşi dea seama ce vrea şi de ceea ce are nevoie acesta. Cred că lipseşte aşa ceva în Oradea”.

„Academia” extraşcolară

Are în plan şi un curs generalist pentru copii, dar şi pentru adulţi. Acesta va cuprinde mai întâi trei luni de grafică, în care vor fi incluse şi cunoştinţe generale, pe care să le dobândească prin joacă. Ştefan a constatat că există multe lucruri simple pe care copiii de la liceele de artă încă nu le cunosc suficient: culori primare, secundare, contraste, nuanţe…

La curs vor învăţa elemente de construcţie, raporturi, apoi trec o lună pe modelaj, pentru a simţi materia şi ce înseamnă să lucrezi tridimensional, după care vor trece la culoare pe pânză, la şevalet. Vor învăţa la curs inclusiv modul în care se spală o pensulă, sau ce tip de pensulă e mai bun.

Ar putea funcţiona, spune artistul, ca o academie extraşcolară, în care în anul doi descoperi la ce eşti mai bun: portret, peisaj, modelaj sau altceva. Are copii în Olanda cu care a început cursurile în urmă cu opt ani şi chiar şi acum intră în legătură online cu ei, pentru a-i sfătui în continuare cum să lucreze.

„E important să deseneze şi copiii care nu vor neapărat să devină artişti. E practic prima activitate pe care o fac de mici cu plăcere. Aceste ateliere sunt un mare câştig pentru creier. În ora aceea se întâmplă atâtea coexiuni la temele pe care le dau copiilor!”.

În final, Ştefan Postol spune că succesul stă de fapt în a ţinti cât mai sus, în a-ţi stabili un vis cât mai îndrăzneţ pe care să îl îndeplinești. Chiar dacă nu vei reuşi poate să îl realizezi până la capăt, cu siguranţă vei ajunge departe în drumul spre desăvârşirea lui.