Un astfel de concurs a fost găzduit recent de Liceul cu Program Sportiv (LPS) „Bihorul” Oradea, o unitate şcolară care şi-a dovedit şi cu alte ocazii apetitul pentru limba engleză.
Competiţia a reunit elevi şi liceeni talentaţi de la LPS Bihorul (profesori Marta Fingermann şi Anca Neag), Liceul Greco-Catolic Oradea (prof. Adina Stancu), Liceul „Alexandru Roman” Aleşd (prof. Anca Curpaş), SO8 „Dacia” Oradea (prof. Codruţ Popa), Liceul „Nicolae Jiga” Tinca şi Şcoala „Dimitrie Cantemir” Oradea.
Prima probă, de prezentare a unui text liber – bineînţeles, în limba engleză – a scos în evidenţă elanul adolescentin pentru ecologie, camaraderie şi promovarea spiritului european. Iar a doua probă a fost interpretarea unui text scris. Talentul şi munca depusă de participanţi au pus în destulă dificultate juriul, format din fostul inspector şcolar la limba engleză prof. Elena Steer, de la CN „Mihai Eminescu”, actriţa Mihaela Gherdan şi John Goodell, membru al Corpului Păcii şi profesor asociat la Universitatea „Emanuel” Oradea.
LPS, „the best”
În asentimentul tuturor, Ana Colin, de la LPS Bihorul, s-a impus ca „number one” cu o compilaţie între nuvela „Here you are” de Dorothy Parker şi piesa de teatru „Proposal” de Robert Mauro.
Evenimentul a fost urmărit şi de actualul inspector şcolar pentru limbi străine, prof. Delia Tarr, care a salutat organizarea primei ediţii a acestui concurs la nivel de gimnaziu. Dat fiind punctajul adunat de primii trei clasaţi, aceştia şi-au câştigat dreptul de participare la Tabăra de Vară „Drama Camp”, ce va fi organizată la nivel naţional.
„Concursul promovează creativitatea şi imaginaţia, abilităţile de comunicare şi prezenţa de spirit în public. Ne mândrim că LPS Bihorul a organizat şi prima ediţie la nivel de liceu, în urmă cu trei ani”, a conchis prof. Marta Fingermann.
Factbox: PREMIANŢI
Gimnaziu: 1. Ciprian Bughiu (91 puncte) 2. Raluca Cozma (86 p) 3. Octavia Tocai (80 p)
Liceu: 1. Anca Colin (93 p) 2. Lenuţa Mariana Ştef (78 p) 3. Ioana Duma (78 p)
„For the best written text”: Maria Alexandra Vâşcan
„The funniest”: Ciprian Bughiu
„The best performance of a provided text”: Ana Colin
Cristian Horgos
Citiți principiile noastre de moderare aici!