De altfel, acest sens giratoriu a primit şi un nume, după strada din apropiere – „Cele trei Crişuri”.
Momentan, se lucrează la proiectarea acestei fantani arteziene. Potrivit Municipalităţii, lucrarea este evaluată la 15.000 euro şi va începe după finalizarea lucrărilor care se desfăşoară acum la sensul giratoriu din Centrul Civic. Se estimează că în cursul lunii mai, anul viitor, se vor finaliza lucrările de amenajare.
„Primăria municipiului Oradea mulţumeşte Clubului Rotary pentru realizarea acestor lucrări”, se arată în finalul comunicatului remis joi.
C.C.
Citiți principiile noastre de moderare aici!