Parcul Libertăţii din Oradea a prins viaţă vineri după-masa, între orele 16-20. Elevii şi profesorii Şcolii de Arte „Francisc Hubic” împreună cu colegii de la Cultura Tradiţională au oferit orădenilor un eveniment interactiv intitulat „Arta ne uneşte”, organizat de Centrul de Cultură al Judeţului Bihor în parteneriat cu Fundaţia Comunitară Oradea.
[eadvert]
În Parcul Libertăţii au fost expuse lucrări ale elevilor de la pictură şi grafică, iar pianina achiziţionată de Fundaţia comunitară i-a acompaniat pe tinerii de la muzică clasică şi muzică uşoară. Programul a fost întregit de dans modern şi balet. Evenimentul a fost organizat cu scopul de a inteacţiona cu orădenii iubitori de frumos atât muzical cât şi coregrafic şi plastic, atrăgând comunitatea atât spre natură cât şi spre artă.
Parteneriatul Centrului de Cultură al Judeţului Bihor cu Fundaţia Comunitară a dat posibilitatea realizării acestui eveniment în aer liber, prezentând tineri artiştii, care la rândul lor au avut oportunitatea de a performa în faţa a cât mai multor orădeni. Elevii au interpretat la instrumente de suflat, la pian, la chitară, sau cu vocea, în timp ce pe alee, cei mici au desenat cu creta pe asfalt etalându-şi imaginaţia.
După cum scria şi pe afiş, evenimentul a urmărit „atragerea comunităţii spre o existenţă aleasă, arta fiind un mod de a coexista într-o formă culturală variată, fiind nevoie de un context în care fiecare să se poată exprima prin intermediul sunetului, culorii şi mişcării”.
Profesorii coordonatori au fost: Orbán Alina, Bogdán Bodiş Adám, Deac Lăcrimioara. Ari, Nagy Alexandru, Kasa Tamás, Dee Róbert, Sabău Florentina, Holló Kinga, Brugós Anikó, Sándor-Gavriş Ramona. Din partea Centrului de Cultură al Judeţului Bihor s-au implicat Csathó Töhötöm şi Mureşan Felician.
„Arta ne uneşte” a fost pentru o parte dintre elevi şi o repetiţie pentru spectacolul de final de an al absolvenţlor şcolii, programat să aibă loc în 24 iunie, la Filarmonica de stat.
Trimite articolul
XAm ajuns doar la ultima interpretare a evenimentului: patru fete și un băiat au redat melodia lui Flo Rida ft. David Guetta – Club can’t even handle me. Mi-a plăcut mult, băiatul are talent, fetele au voce faină și clară, împreună au realizat ceva foarte bine pus la punct.