„Muzeul Ţării Crişurilor” în colaborare cu Fundaţia Nipponica filiala Bihor – Oradea, vă invită la un Atelier de artă japoneză pentru copii (Origami, caligrafie japoneză, dans japonez), ce va avea loc în data de 6 august 2014, între orele 10,00-14,00 în curtea noului sediu al Muzeului Ţării Crişurilor
Invitaţii speciali ai organizatorilor: Ramona Hagiwara, împreună cu Yoan (6 ani) şi Tenri (9 ani) veniţi din Insula Hokkaido, Japonia îi vor introduce pe participanţi în arta împăturirii hârtiei şi a caligrafiei japoneze shodō, oferind materialele necesare atelierului (hârtia origami şi de caligrafie, tusul, pensula). „Pentru a ne apropia de cultura japoneză, familia Hagiwara a adus din Japonia obiecte tradiţionale: kimonouri, reprezentări de geişă şi samurai în miniatură, jucării, etc. Copiii pot lua acasă obiectele create, iar doritorii se pot îmbrăca în Yukata (kimono de vară pentru fete). La sfărşitul atelierului, membrii Fundaţiei Nipponica ne vor învăţa dansuri japoneze”, spune Aurel chiriac, directorul Muzeului Ţării Crişurilor.
Give Peache a Chance
În aceeaşi zi, la orele 19, în curtea noului sediu al Muzeului Ţării Crişurilor are loc Concertul rock-comemorativ Give Peace a Chance, ajuns la a XX-a ediţie în 2014, împlinindu-se 69 de ani de la tragedia nucleară din oraşele Hiroshima şi Nagasaki. Evenimentul aduce un tribut victimelor atacului nuclear asupra oraşelor japoneze Hiroshima (6 august 1945) şi Nagasaki (9 august 1945). Vor evolua următorii artişti:Intermezzo (Florin Petroniu Avram, Kurucz Tibor, Valer Mânecan, Maria Trendler), Day night confusion, (Răzvan Dobai, Gavriş Andrei, Sebastian Inocenţiu Cefan, Pantea Rareş), Talentum (Hegyi Gyöngyi, Tamás-Péter Tibor, Gavrucza Nagy László, Gavrucza Nagy Pal), Fala Band (Liliana Budău-Ioniţă, Mircea Budău-Ioniţă, Mircea Radu Varodi) Miraj, (Şerban Lupu, Kása Tamás, Alexandru Pop, Jámbor János, Hajdu Ioan Dunyha) Grupul Vivere:(Iulia Perţe, Miruna Gavriş, Roxana Mureşan, Denisa Ifrim, Paula Andor, Paula Doboş, Georgiana Corbea, Patricia Ciobotaru, Prof. Valeria Mişcuţia), Meda Music:(Corina Brănişcan, Monica Marincaş, Lorenzo Moise, prof. Meda Codruţa Horjan), Statuar (Vivi Repciuc, Titus Onuţiu, Tase Pârvu). Interpreţi: Ambra & Călin Pop (Celelalte cuvinte), Lăcrimioara Deac, Alexandrina Chelu, Nagy Timea, Edina Bodor, Iuliana Chelu, Octavian Bud, Emil Sauciuc, Marian Filip, Mircia Covaci, Ady Moroşanu, Decebal Platon, Sergiu Nica, Alex. Stângu, Gaspari Robert, David Luke Michael Bryan, Florian Chelu Madeva. Parteneri:Primăria Oradea, Muzeul Ţării Crişurilor, Centrul Judeţean pentru Cultură şi Patrimoniu Bihor, Rock Filarmonica Oradea. Intrarea este liberă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!