Vineri, 3 februarie, poliţiştii aparținând Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au organizat o acțiune legată de deținerea ilegală de arme. În cadrul acţiunii, poliţiştii bihoreni au depistat la o societate comercială din Oradea 15 arme neletale lungi, cu aer comprimat, supuse autorizării şi 9.000 de bucăţi de muniţie.
Administratorul societăţii, un bărbat de 42 de ani, din Biharia, este bănuit că, în cursul lunii ianuarie, ar fi achiziționat armele neletale şi muniţia aferentă din Polonia prin intermediul unei societăţi comerciale din Ungaria şi, ulterior, ar fi intenţionat să le comercializeze pe teritoriul României, prin intermediul unui site de vânzări online. Armele neletale cu aer comprimat şi muniţia, deținute fără drept de cel în cauză, au fost ridicate de polițiștii de la Serviciul Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase, în vederea efectuării cercetărilor.
Polițiștii sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de deţinere fără drept de arme neletale din categoria celor supuse autorizării.
Citiți principiile noastre de moderare aici!