Florina a intrat în atenţia publicului orădean după vernisajul expoziţiei Rădăcini. Expoziţia în care sunt prezentate 25 de lucrări în creion, pastel, tuş, acuarelă, acrilic pe carton şi pânză, lucrări realizate în tehnici mixte mai poate fi văzută pe simeze până la data de 2 septembrie 2013 şi va putea fi vizitată de luni până vineri, între orele 10.00 şi 18.00, la Galeria de Arte Vizuale din strada Republicii, nr. 15. Dincolo de expoziţia pe care am preyentat-o déjà bihorenilor, am vrut să aflăm povestea artistei care studiază în Rhode Island, SUA.
Cea mai liberală
Iată povestea de success a Florinei Heredea pusă chiar de ea: “Am ales Brown University pentru că este cea mai liberală universitate din SUA. Nu există niciun curs impus, cu excepţia a doua cursuri care să îţi demonstreze abilităţile de comunicare în scris, însă şi acestea pot fi selectate dintr-o listă de opţiuni. Se spune ca la Brown University eşti “arhitect al proprii tale educaţii”, iar acest lucru te face foarte responsabil şi foarte deschis la minte, te determină să priveşti atât în interiorul tău cât şi în jurul tău cu mare atenţie pentru a realiza ceea ce doreşti să faci cu adevărat în viitor. Sunt foarte fericită că am ales Brown University pentru ca această libertate îmi permite să îmi dezvolt atât latura umanistă cât şi cea ştiinţifică. Am aplicat la Brown University pentru că în România nu există posibilitatea de a te răzgândi în legătură cu ceea ce doreşti să studiezi. Pentru aceasta este necesar un transfer sau înscrierea la o altă facultate. De asemenea, majoritatea cursurilor este impusă. Eu cred că este extrem de important ca un student să exploreze cât mai multe domenii şi să îşi dezvolte cât mai multe calităţi, aşa că am ales să studiez la o universitate unde îmi pot urmări toate interesele. Ştiinţa şi arta se completează foarte bine pentru că te învaţă să priveşti orice problemă din mai multe unghiuri, să analizezi situaţiile corespunzător şi să fii creativ atunci când adresezi probleme. Faptul ca în America studenţii sunt încurajaţi să evolueze pe mai multe planuri se reflectă în dinamismul din viaţa de zi cu zi. Studenţii merg la cursuri, participă la ore deschise cu profesorii şi cu asistentii acestora, participa la diverse activităţi extracurriculare, lucrează în cadrul universităţii şi îşi fac timp să studieze în fiecare zi”, spune artista.
Florina este pasionată şi de modă, de finanţe, pasiuni pe care reuşeşte să şi le cultive, dar are şi un job în IT. Cum arată o zi din viaţa unui student din America? O spune chiar Florina. “Eu alerg de la cursuri la slujba mea de la biroul de calculatoare şi la şedinţe cu grupurile în care sunt membră: grupul de modă al universităţii, organizaţia studenţilor internaţionali şi grupul studentilor interesaţi de finanţe. Este de notat faptul ca se pune accent pe munca susţinută. Studenţii au teme în fiecare săptămână, iar aceste teme contează în proporţii variabile în nota finală. Profesorii sunt foarte accesibili pentru studenţi şi se străduie să îi implice cât mai mult în prezentarea materialelor pentru a-i determina să înveţe în mod activ. Această relaţie îi face atât pe profesori, cât şi pe studenţi să devină foarte pasionaţi de domeniul lor de studiu. În ceea ce priveşte viitorul, sunt deschisă la oportunitatile ce s-ar putea ivi in Europa. Deocamdată, eu sper şi mă străduiesc să învăţ cât mai multe”, spune artista.
Citiți principiile noastre de moderare aici!