Chiar dacă nu au primit brăţările speciale de la Inspectoratul General al Poliţiei Române din Capitală, pentru arestaţii la domiciliu, poliţiştii bihoreni şi-au luat măsuri suficiente pentru a supraveghea persoanele arestate la domiciliu.
În cazul primului arestat la domiciliu, omul de afaceri Dorinel Edu, poliţiştii de la Biroul de supraveghere judiciară din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale aplică măsurile conform noilor proceduri penale, stabilite prin instanţă.
Pe riscul lui
Curtea de Apel Oradea a admis contestaţia omului de afaceri Edu Dorinel, arestat într-o cauză de evaziune fiscală şi a dispus înlocuirea arestului preventiv cu măsura arestului domicilar.
Această măsură presupune o serie de interdicţii, dar şi obligaţii din partea arestatului la domiciliu, încălcarea lor atrăgând automat posibilitatea de schimbare a arestului preventiv într-o altă sancţiune, din partea instanţei.
Lui Edu Dorinel poliţiştii i-au adus la cunoştinţă în faţa avocatului ce nu are voie să facă. La rândul lui, avocatul l-a informat despre pericolele încălcării obligaţiilor şi interdicţiilor dispuse de instanţă.
Cu alte cuvinte, Dorinel Edu ştie foarte bine ce riscă dacă e prins că iese din casă şi se întâlneşte cu persoane implicate în proces sau dacă recurge la alte fapte ce i s-au interzis.
Până ajung brăţările cu cip la IPJ Bihor, poliţiştii îl supraveghează pe omul de afarceri la diverse ore din zi şi din noapte. îi fac vizite neanunţate.
Chiar şi dacă Dorinel Edu va încălca dispoziţiile instanţei, poliţiştii tot vor afla fiindcă sunt sprijiniţi de toate structurile din Poliţie şi nu numai.
După sosirea brăţărilor, arestaţii la domiciliu vor fi găsiţi imediat dacă vor depăşi perimetrul permis prin hotărârea instanţei.
Instanţa dictează
Amintim că Edu Dorinel a fost arestat în noiembrie fiind acuzat că în perioadele 2007 – 2008, respectiv noiembrie 2010 – decembrie 2012, ca administrator al firmelor Eduflor Construct , Romaro ImpexL şi Doriconstruct ar fi înregistrat facturi care atestă achiziţii nereale de bunuri şi prestări servicii de la firme fantomă. Valoarea achiziţiilor depăşeşte 36,6 milioane de lei astfel că prejudiciul adus Statului a fost estimat la 14,2 milioane lei (TVA şi impozit pe profit).
De reţinut că în cazul în care Dorinel Edu va fi prins de poliţişti că încalcă dispoziţiile Curţii de Apel, nu poliţiştii îl vor duce după gratii. Conform atribuţiilor stabilite pentru astfel de cazuri, poliţiştii de la Biroul de supraveghere judiciară de la IPJ Bihor vor sesiza instanţa de judecată, aceasta fiind cea care poate schimba tipul sancţiunii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!