Marți, 31 iulie, procurorii DIICOT Oradea au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventive, a inculpatului Cherteş Ciprian Alin, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată.
„Prin actul de sesizare s-a reţinut că în cursul lunii aprilie 2017, inculpatul Cherteş Ciprian Alin a cumpărat contra sumei de 1.500 euro, din Amsterdam-Olanda, cantitatea de 250 pastile extasy, pe care le-a introdus în ţară prin PTF Borş. Ulterior, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în mai multe rânduri, inculpatul a remis o cantitate de circa 224 pastile extasy altor persoane, iar o cantitate de circa 26 pastile extasy a deţinut-o şi a consumat-o pe raza judeţului Bihor, în intervalul aprilie-iunie 2017”, transmite DIICOT.
Totodată, în cauză au mai fost trimişi în judecată şi inculpaţii Puşcău Cosmin Olimpiu şi Casapu Cristian Aurelian, care în intervalul februarie – martie 2017, au traficat la rândul lor pastile extasy, separat de activitatea infracţională a inculpatului Cherteş.
Dosarul a fost înaintat spre competentă soluţionare Tribunalului Bihor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!