Vernisajul expoziţiei „Alternative” a avut loc vineri seara. Şi de această dată Vioara Bara a reuşit să aducă în faţa iubitorilor de artă pictori, artişti plastici cu lucrările remarcabile, care surprind prin originalitate.
Preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici Filiala Oradea, Vioara Bara, crează cadrul necesar pentru ca fiecare dintre expozanţi să se poată prezenta cu o adevărată carte de vizită orădenilor: de această dată, fiecare expozant are un salon în cadrul galeriei. Publicul poate pătrunde în universal fiecărui artist. Şi e invitat să o facă. Artiştii care expun la această ediţie a evenimentului UAPR Oradea sunt: Dorina Andrei – Aldea, Maria Bologa, Maria Braun, Bronţ Maria, Dates Cîmpeanu, Florina Silva Iepure, Salagean Ovidiu-Corneliu, Andrei Stanca si Teodora Vlaicu.
Cuvântul de deschidere al vernisajului i-a aparţinut criticului de artă Milena Augusta Pop. Fiecare lucrare are o poveste. De această dată am ales povestea pe care o spune prin lucrările lui orădeanul Andrei Stanca. Are arta în sânge din copilărie. Mai întâi a fost violinist, dar se simte împlinit prin pictură. Acolo stăpâneşte toate mijloacele de exprimare.
La Oradea a fost mai puţin prezent, chiar dacă lucrările lui sunt achiziţionate de iubitorii de artă, iar câteva dintre ele pot fi văzute şi cumpărate şi de la Galeria de Arte. Picturile lui au fost achiziţionate la licitaţii şi se află în România în colecţiile Andreei Esca, ale Gabrielei Szabo şi Ion Ţiriac. Succesul în adevăratul sens al cuvântului l-a cunoscut în străinătate. A fost remarcat în expoziţiile din SUA , Japonia, Franţa, Austria, Orientul Mijlociu, Spania. Aşa au început să-l caute managerii, iar acum lucrează în Germania.
„Eu nu am mers niciodată să cer nimănui nimic. Ce stil am? Unii spun că s-ar numi stancian, fără influenţe. Fac cu plăcere ceea ce fac, fac pentru public”, spune Andrei Stanca. Şi în mod evident face bine ceea ce face. Este, din păcate, printre puţinii artişti care poate spune: „Numai din artă trăiesc. Şi trăiesc bine”.
„Nu căutați formule sau mistere obscure. Pentru că ceea ce eu, Andrei Ioan Stanca, vă dau, este o bucurie pură. Contemplați lucrările mele până când veți putea să le înțelegeți. Cei apropiați de Dumnezeu le-au putut înțelege. În aproape toate lucrările mele am folosit simboluri populare românești, exprimând astfel respectul meu pentru tot ceea ce este vechi, tradițional și frumos. Îmi place arta tradițională veche, iubesc arta modernă și trăiesc pentru artă!”, este mărturisirea lui Andrei Stanca făcută iubitorilor de artă.
Multiplele lucrările de artă ale lui Andrei Stanca, create ca parte a unui gen nou pre sau post reprezentativ au reușit să se afirme nu numai printr-o notă proprie, ci și prin valoarea lor obiectivă. Opera sa numără peste o sută de picturi și alte sute de lucrări grafice, iar o parte dintre ele au fost cumpărate de colecționari și amatori de artă din România, Ungaria, Belgia, Franța, Germania, Austria, Israel, SUA, Olanda, Africa de Sud, Italia și Rusia
Astfel, de la începuturile operei artistului a fost creată o comunitate de interese între pictor și cei care se simt implicați în universul creației sale … Cât despre care va fi calea pictorului Andrei Stanca și a operei lui, îl voi cita pe Lucian Blaga – „Restul este credință”, spunea criticul de artă, pictorul, scriitorul, eseistul și memorialistul Raoul Şorban despre lucrările lui Andrei Stanca.
Citiți principiile noastre de moderare aici!