„Conform prevederilor OUG 195/2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare persoanele fizice şi juridice au obligaţia de a nu arde miriştile, stuful, tufărişurile sau vegetaţia ierboasă fără acceptul autorităţii competente pentru protecţia mediului şi fără informarea în prealabil a serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă”, a precizat Sanda Mercea, directorul Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Bihor.
Reguli
APM Bihor nu va da acceptul pentru incendierea terenurilor în scopul eliberării acestora de resturile vegetale rezultate în urma recoltării.
Prin arderea miriştilor şi a resturilor vegetale se degajă o serie de poluanţi implicaţi în efectul de seră care duc la modificările climatice tot mai evidente pe plan mondial, precum şi alte efecte secundare cum ar fi funinginea rezultată din procesul de ardere produce disconfort în zonă. De asemenea, există posibilitatea extinderii focului în alte zone în condiţii meteorologice favorabile, afectarea gravă a ecosistemului, cu distrugerea habitatelor şi dispariţia unor specii de pe suprafeţele incendiate.
De asemenea, arderile necontrolate pot genera pagube materiale însemnate prin incendiarea locuinţelor, anexelor, fondului forestier precum şi victime umane.
Arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile, fără respectarea legislaţiei în vigoare, se sancţionează cu amendă cuprinsă între 1.000 şi 2.500 lei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!