Astfel, conform GAEC 5 nu este permisă arderea miriştilor şi a resturilor vegetale pe terenul arabil, iar obiectivul acestei condiţii este menţinerea materiei organice în sol prin aplicarea măsurilor de gestionare minimă a miriştilor. Agricultorul care utilizează teren arabil (inclusiv pajişti temporare) nu trebuie să ardă miriştile ori resturile vegetale rezultate după recoltarea culturilor, paie de cereale păioase, vreji de plante proteice sau de cartof, coceni de porumb, tulpini de floarea soarelui, rapiţă etc, inclusiv miriştile sau iarba rămasă după cosirea pajiştilor temporare.
Sancţiuni
Agricultorilor care nu respectă acest GAEC li se vor aplica reduceri la suma totală de plată, conform modului de aplicare a sancţiunilor pentru nerespectarea GAEC. Conformitatea sau după caz neconformitatea cu GAEC 5 se constată la controlul pe teren, în timpul campaniei de vară, unde se observă dacă miriştea sau resturile vegetale au fost sau nu arse.
Gravitatea nerespectării GAEC 5 se evaluează în funcţie de suprafaţa parcelelor cu mirişti sau resturi vegetale arse, raportată la tolalul suprafeţei arabile determinate din exploataţie.
Conform GAEC 8 nu este permisă arderea vegetaţiei pajiştilor permanente, iar obiectivul acestei condiţii este menţinerea unui nivel minim de întreţinere a solului prin protejarea pajiştilor permanente.
Agricultorul care utilizează pajişti permanente nu trebuie să ardă vegetaţia, inclusiv iarba rămasă după cositul pajiştilor.
În cazul în care arderea a fost provocată de cauze necunoscute, iar agricultorul prezintă sesizarea înregistrată la poliţie sau la inspectoratul general pentru situaţii de urgenţă privind acest fapt, GAEC 8 este respectat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!