Teatrul de Stat pentru Copii şi Tineret „Arcadia” a tras cortina peste stagiunea 2009-2010, o stagiune de excepţie, încununată de succese.
„Trăgând linie şi analizând, pot spune că stagiunea 2009-2010 a fost una foarte reuşită, având în vedere că toate spectacolele susţinute de actorii celor două trupe, română şi maghiară, s-au bucurat de un succes extraordinar la public. Pe lângă spectacole obişnuite am avut sute de parteneriate cu şcoli, grădiniţe, asociaţii, artişti, creatori de modă, scriitori şi diverse instituţii etc. Ne vom întoarce din vacanţă în 30 august. Şi în stagiunea care vine orădenii vor avea parte de activităţi bogate şi atractive. Regizorul clujean Traian Săvinescu a organizat deja castingul pentru prima premieră a stagiunii 2010-2011. Repetiţiile pentru premieră vor începe în prima jumătate a lunii septembrie. Undeva pe la începutul lui octombrie publicul orădean va putea urmări piesa «Muzicanţii din Bremen», de Fraţii Grim, a dezvăluit Marius Aron, managerul Teatrului Arcadia, cel care la evaluarea pentru activitatea pentru anul 2009 a primit din partea comisiei nota 10 curat.
Peste 300 de spectacole
În stagiunea 2009-2010, actorii Teatrului Arcadia au jucat 235 de spectacole şi şapte premiere la Oradea şi 68 de spectacole în judeţ. Ei au ajuns şi în câteva zone unde nu s-a mai jucat teatru de 20 de ani (Ştei, Tinca, Vaşcău). Pe lângă acestea, Teatrul Arcadia a fost partener în zeci de proiecte caritabile, organizate pentru copii şi cetăţeni aflaţi în dificultate. Teatrul Arcadia a găzduit în această stagiune numeroase festivaluri, expoziţii, conferinţe, simpozioane, concerte de muzică populară, clasică, jazz, rock, spectacole de dans, parade de modă, lansări de carte şi programe cultura-artistice şi sportive.
La iniţiativa managerului Marius Aron, cu câteva săptămâni înainte să înceapă stagiunea 2009-2010, Teatrul Arcadia a fost renovat de actorii, echipa tehnică şi managerul acestuia.
Crina Dobocan
Citiți principiile noastre de moderare aici!