În anul internaţional al biodiversităţii, Fundaţia pentru Parteneriat din România organizează concursul „Arborele anului”. Competiţia a fost lansată în data de 5 iunie (Ziua Internaţională a Mediului). Prin ea, organizatorii doresc să atragă atenţia asupra importanţei arborilor şi asupra necesităţii protejării mediului.
„Concursul este destinat arborilor cu poveşti speciale, copacilor rari sau mistici, care reprezintă un simbol pentru comunitate. Prin intermediul acestei competiţii intenţionăm să atragem atenţia asupra importanţei arborilor şi asupra necesităţii protejării mediului. Ştim cu toţii că arborii sunt frumoşi şi folositori şi au reprezentat simbolul vieţii, încă din cele mai vechi timpuri. Ei au asigurat oamenilor hrană şi protecţie. Arborii necesită spaţiu şi îngrijire, dar din păcate, în timpurile noastre, devin din ce în ce mai mult victime ale activităţilor umane, cu toate că nimic nu e mai dezolant decât un peisaj defrişat”, a explicat Laszlo Potozky, preşedintele Fundaţiei pentru Parteneriat din Miercurea Ciuc.
Perioada de înscriere
Înscrierea unui arbore în competiţie poate să fie făcută de către persoane fizice, ONG-uri, comunităţi, autorităţi, companii, şcoli etc. Cei care doresc să se înscrie la acest concurs trebuie să trimită aplicaţiile, în format online pe adresa office@repf.ro sau direct la sediul fundaţiei din Miercurea Ciuc (strada Arsenalului, nr. 13, cod 530.120, judeţul Harghita), până în data de 15 august, data limită de depunere a aplicaţiilor. În perioada 1 – 5 septembrie, un juriul naţional format din specialişti va selecta 12 finalişti. Din 10 septembrie până în 31 octombrie, lista cu finaliştii va fi postată pe site-ul concursului: www.arboreleanului.ro. În acest timp, cetăţenii din întreaga ţară vor putea să-şi exprime votul online pentru arborele preferat. Arborele cu cele mai multe voturi va fi declarat câştigător în data de 31 octombrie. Ceremonia de premiere a arborelui câştigător va avea loc în prima jumătate a lunii octombrie. Premiul pentru arborele câştigător este de 3.000 de lei.
„Banii vor fi folosiţi pentru îngrijirea arborelui câştigător, precum şi a împrejurimilor acestuia. În cazul în care acest lucru nu este necesar, banii pot fi utilizaţi pentru plantarea de puieţi sau pentru amenajarea sau reabilitarea de spaţii verzi din localitatea respectivă”, a precizat Laszlo Potozky.
Crina Dobocan
Citiți principiile noastre de moderare aici!