În premieră Oradea va avea un arbitru de polo la turneul final la Jocurile Olimpice de la Londra. Prestaţiile bune din anul 2011 când a fost delegat la Campionatul Mondial din China şi turneul final al EuroLigii de polo l-au propulsat în ierarhia mondială pe Adrian Alexandrescu (42 de ani). „Sunt pe locul 2 în clasamentul arbitrilor neutri, care pot pot participa la Londra indiferent dacă se califică naţionala ţării respective sau nu. Bineînţeles că mi-aş dori să se califice şi echipa României. Face parte dintr-o grupă grea, dar pe undeva e bine întrucât la meciurile încrucişate scapă de adversarii foarte puternici. La oră actuală România este o echipă imprevizibilă şi poate bate aproape pe oricine. S-ar putea clasa pe locul 2 sau 3 în grupa principală”, spune arbitrul.
Prezent la „europene”
În ianuarie, orădeanul a făcut parte din lotul de arbitrii trimis de FINA la Campionatul European de la Eindhoven. „Am arbitrat cinci meciuri, între care finala pentru locurile 5-6 dintre Grecia şi Germania (n.r. – scor 6-9). A fost un meci cu miză întrucât echipa învingătoare urma să se califice direct la CM 2013 de la Barcelona, dar l-am dus la bun sfârşit”.
Până la Londra, Adi Alexandrescu se va „încălzi” la meciul retur din semifinalele Euro Cup (fosta Cupă LEN) dintre Posillipo Napoli şi Carisa Savona programat în 13 martie. Apoi, în perioada 1-9 aprilie va oficia la turneul preolimpic de la Edmonton (Canada). Pe lângă munca depusă şi prestaţiile apreciate, Alexandrescu susţine că şi şansa a avut un rol important în ascensiunea sa. „Marea mea şansă a fost Cupa Mondială desfăşurată la Oradea, unde am fost văzut la lucru şi de oficialii FINA. Prestaţiile bune de atunci m-au propulsat. Pot spune că 2011 a fost până acum cel mai bun an al meu. Îmi doresc ca 2012 să fie şi mai bun”. Interesant este amănuntul că Adrian s-a reapucat de arbitraj în polo după o perioadă în care a avut funcţii de conducere în fotbal la UTA, CF Liberty şi ultima dată FC Bihor.
TEODOR BIRIŞ
Citiți principiile noastre de moderare aici!