Terenul de sport al Liceului teoretic „Lucian Blaga” din Oradea a găzduit ultima etapă a proiectului „Ştim să circulăm corect” iniţiat de Poliţia bihoreană prin Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii şi Grădiniţa cu program prelungit nr. 20 din Oradea. Aflat la al doilea an de implemeentare, proiectul a adunat la start patru grădiniţe, iniţiatoarea şi grădiniţele cu nr. 53, 44 şi 37.
În primul an proiectul a fost derulat în parteneriat între Grădiniţa 20 şi poliţie, iar în cel de-al doilea au fost implicate alte trei grădiniţe datorită impactului mare pe care l-a avut la prima implementare.
„Astăzi (n.r. – ieri) avem etapa de final a proiectului, adică evaluarea copiilor participanţi. A fost ales un concurs în care le vor fi testate atât abilităţile practice cât şi cele teoretice dobândite la întâlnirea cu colegii mei”, ne-a explicat comisarul Ioana Indrieş, coordonatoarea Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii.
Entuziasm
Competiţia interşcolară a adunat la start 20 de copii, câte cinci în fiecare echipaj reprezentativ pentru grădiniţă. Ei au avut de trecut proba de îndemânare în poligon pe care au susţinut-o pe bicicletă şi cu încurajările celorlalţi colegi. Pe lângă abilităţile practiec au avut de înfruntat şi probele practice unde au fost puşi în faţa unor situaţii reale din trafic pe care au trebuit să le rezolve. De asemenea, o altă probă teoretică a fost cea de ghicitoare în care micuţii trebuiau să recunoască elementul de circulaţie prezentat sub formă de ghicitoare.
„Faptul că s-au obişnuit cu diferite situaţii din trafic este foarte benefic, iar alegerea unei competiţii pentru etapa de final a proiectului a avut menirea de a-i stimula în învăţarea regulilor de circulaţie”, ne-a declarat Rodica Toda, directoarea Grădiniţei nr. 20.
La finalul concursului toţi copiii participanţi au fost recompensaţi cu dulciuri orare şi diplome pregătite de iniţiatorii proiectului.
V.T.
Citiți principiile noastre de moderare aici!