Săptămână agresivă la Oradea. După ce un deţinut de la Oradea a descoperit întâmplător, pe str. Sovata un flacon cu o substanţă ce pare a fi mercur, după ce două găşti de interlopi s-au bătut şi împuşcat cu gaze în Ioşia, iar apoi un bărbat şi-a înjunghiat concubina nu mai puţin de 29 de ori, miercuri, la Piaţa Obor, un turc l-a tăiat pe un arădean la piciorul stâng.
Inspectorul principal de poliţie Alina Dinu, a relatat că cei doi se cunoşteau şi miercuri dimineaţă îşi vindea fiecare marfa. Dintr-o ceartă spontană, cei doi au ajuns la agresiune. Cetăţeanul turc (35 de ani, cu reşedinţa la Oradea) l-a tăiat cu cuţitul pe arădean (22 ani), la piciorul stâng. Din fericire, leziunea produsă a fost mică şi victima nu a necesitat spitalizare. După ore bune, victima a depus plângere la Poliţie, iar oamenii legii aşteaptă acum şi certificatul medico-legal pentru a continua cercetările, în funcţie de numărul de îngrijiri medicale urmând a fi încadrată juridic fapta turcului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!