Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) şi reprezentanţii societăţii Atlassib au furnizat informaţii care scot la iveală faptul că DN 79, care face legătura între Arad şi Oradea, este unul dintre cele mai proaste din ţară. În urma curselor realizate pe toate drumurile naţionale din ţară, UNTRR şi Atlassib au făcut chiar un top al celor mai distruse şosele din România.
După cum anticipam, DN 79 este fruntaş în acest top, situându-se pe locul patru la nivel naţional. Drumul care face legătura între Arad şi Oradea este una dintre porţile spre şi dinspre Occident, alături de DN 7. Dacă DN 7 a intrat într-un amplu proces de modernizare, finalizat anul trecut, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre DN 79. Şi aici au început ample lucrări de reabilitare a şoselei, dar, precum în legenda Meşterului Manole, ce se lucra ziua se strica noaptea. După o investiţie de aproximativ 33 de milioane de lei, oficialii Ministerului Transporturilor au decis ca societatea care a câştigat licitaţia să regândească modernizarea.
Asfaltul turnat în cursul anului trecut a cedat, iar gropile au înlocuit şoseaua. Cu toate că, după proiect, modernizarea ar trebui finalizată în 2011 pe toată distanţa dintre Arad şi Oradea, şansele ca acest lucru să se şi întâmple sunt nule, mai ales că reprezentanţii Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale susţin că, în prezent, gradul de finalizare al lucrării este de… zero la sută.
JA-A.G.
Citiți principiile noastre de moderare aici!