Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS) are încredere în Facultatea de Medicină şi Farmacie (FMF) din Oradea. ARACIS a analizat şi validat în şedinţa din 22 iulie programele de studii din cadrul FMF. Din toate programele de studii evaluate la începutul lunii iunie a acestui an, şase dintre specializările Facultăţii de Medicină şi Farmacie (Medicină generală, Farmacie, Asistenţă medicală generală, Balneo-fiziokinetoterapie şi recuperare, Tehnică dentară şi Radiologie şi imagistică) au primit din partea ARACIS calificativul „încredere” şi îşi păstrează în continuare acreditarea, respectiv autorizarea. Doar specializarea „Medicină dentară” a primit încredere limitată. Specializarea îşi menţine acreditarea şi rămâne sub monitorizarea ARACIS.
Rezultatele evaluărilor ARACIS pot fi accesate la adresa:http://www.aracis.ro/uploads/media/Validare_rapoarte_22.07.2010.pdf. C.D.
Citiți principiile noastre de moderare aici!