O tentativă de a păstra Oradea aproximativ curată de afişe lipite aiurea, în locuri nepermise, în această perioadă, este delimitarea locaţiilor speciale pentru lipirea afişelor electorale.
„Având în vedere că în perioada 10 mai – 08 iunie inclusiv se desfăşoară campania electorală pentru alegerile locale, Primăria municipiului Oradea a stabilit locurile speciale pentru afişaj electoral, conform prevederilor legale. Cele 34 de locaţii de mobilier urban pentru afişaj colant (afişe A3 şi A4) au fost curăţate, astfel încât să poată fi folosite pe perioada electorală. În toată această perioadă, Poliţia Locală va monitoriza aceste locaţii pentru a preveni lipirea ilegală de afişe”, avertizează Primăria.
Municipalitatea a anuţat că partidele politice care au depus liste de candidaţi la primărie vor primi suprafaţă egală de afişaj în aceste locaţii, gratuit pe perioada campaniei, dar că este interzisă lipirea afişelor în alte locuri decât cele menţionate.
Fact box
Locaţii afişaj
Orădenii se pot întâlni cu afişele elecorale legale, începând din data de 10 iunie, în următoarele locaţii:
Panouri afişaj colant
Str.Cazaban / str.Erofte Grigore
Str. Tudor Vladimirescu
B-dul Decebal/ Calea Aradului
Parcul Traian, langa Muzeul A.Endre
Piata Unirii
Calea Aradului /str.O.Goga
B- dul Decebal /str. Sucevei
Str. D.Cantemir spatiu verde in statia de tramvai
Str. Nufarului ,bucla de întoarcere a tramvaielor
B-dul Magheru colt cu Aleea Strandului
Str. Stefan Cel Mare lîngă blocul ANL
Str.Clujului / str.Timisoarei sp.verde
Str.Clujului în faţa S.C. Plastor
Parcul I. C. Bratianu
Cilindri afişaj din beton
Str. Costaforu intersectie cu Parculcul 22 Decembrie
Piata Bucuresti
Piata Cetatii intersectie cu Parcul 1 Decembrie
Str. Patriotilor intersectie cu str. Moscovei
Piata Ferdinand – Tarom
B-dul Dacia între magazine şi bl.D1
Mobilier urban pentru afişaj
Str. Razboieni – vizavi SC Bunexim SRL
Calea Republicii – zona Mag.Crisul
Piata Unirii – statie tramvai (sens Centru Civic)
Str. Armatei Romane – intrare Parc Balcescu
Str. Nufarului – zona Pietei Nufarul
B-dul Stefan cel Mare colt cu str.Transilvaniei bl.AN60
Str.Transilvaniei – platforma cinema Patria
B-dul Dacia intersectie cu B-dul Decebal –vis a vis de Scoala Dacia
Str. C. Coposu – intrare Piaţa Rogerius
Str. C.Coposu/Str. Olimpiadei in fata bl.BT1
B-dul Decebal in fata bl. D104B
B-dul Decebal – in fata bl.C85A
Str. Aviatorilor intersectie cu Calea Aradului
Str. Cazaban – zona Piata Iosia Nord statia OTL 14
Citiți principiile noastre de moderare aici!