Sunt vizate, de fapt, toate bazele de depozitare a materialelor refolosibile colectate de firmele private, altele decât RER sau Eco-Rom Ambalaje SA.
Justificarea oferită de executiv în raportul de specialitate ţine de „ambianţa” creată în jurul acestor firme. Materialele pe care le cumpără ar fi în mare parte furate iar transportul acestor bunuri cu căruţe sau cărucioare ar încurca traficul rutier.
Ca şi cadru legal, executivul invocă Ordinul nr. 119/2014 pentru aprobarea normelor de igienă şi sănătate publică privind mediul de viaţă al populaţiei. Acesta dă administraţiei publice atribuţii în aplicarea ordinului şi stabileşte distanţa minimă între depozitele de fier vechi şi zonele locuite la 50 de metri. Mai mult, ordinul dă 180 de zile ca termen de conformare firmelor în cauză.
„Acest termen l-am preluat şi noi în proiectul de hotărâre. La expirarea acestuia, vom notifica atât firmele cât şi instituţiile publice care le-au autorizat, Agenţia de Protecţia Mediului şi Direcţia de Sănătate Publică”, spune Eduard Florea, şeful Direcţiei Economice din Primărie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!