O vizită la aquaparkul orădean ar putea fi un cadou pentru cei mici după prima zi de şcoală – şansele pentru deschiderea aquaparkului înainte de septembrie bat spre zero. Liviu Andrica, şeful Administraţiei Domeniului Public (ADP) SA, cea care a preluat în administrare complexul de pe strada Codrilor, ne-a spus că pe final de august programează o testare generală şi ulterior urmând ca în prima parte a lui septembrie să deschidă porţile pentru public.
În aquapark se fac, acum, simulări la echipamente – porniri şi opriri ale pompelor de apă, se aranjează gazonul şi se amplasează şezlonguri. O parte din personalul necesar este angajat şi e în practică de familiarizare cu echipamentele. Patru salvamari sunt în practică la ştrandul Ioşia şi alţi patru sunt în curs de angajare. Pe perioada verii, aquaparkul va fi asistat de 16 salvamari, dintre care opt vor fi detaşaţi de la Ioşia.
Nu s-au atribuit încă serviciile de alimentaţie publică şi nici n-a fost angajat, deocamdată, personalul din partea de wellness. E în derulare concursul pentru posturile de asistent medical. Andrica spune că au fost testate toboganele, pe unele le-a încercat personal. ADP a suplimentat numărul de dulapuri de la vestiare, astfel ca fiecare client să poată primi câte unul.
„Eu sper ca la sfârşitul lunii să putem face o simulare completă, iar deschiderea să aibă loc în prima parte a lunii septembrie”, ne-a declarat Andrica, amânând, astfel, termenul avansat de vicele care coordonează ADP-ul.
Citiți principiile noastre de moderare aici!