[eadvert]
Imagini cu viitorul aquapark din Beiuș, postate de Poliart Oradea
Aquaparkul din Beiuș, deziderat al primăriei locale ce datează de prin 2021, e încă în faza birocrației. Primarul Gabriel Popa spune că așteaptă livrarea studiului de fezabilitate, dar estimează investiția undeva la 20 – 25 milioane euro. „Liniile de finanțare se vor deschide, pe Programul Operațional Regional, prin Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest”, declară edilul.
Aquaparkul se va întinde pe o suprafață de aproximativ 5 ha, la ieșire din oraș spre Ștei – Deva.
Între timp, firma orădeană Poliart, deținută de arhitectul Daniel Tivadar, a publicat o simulare a noului aquapark pe facebook. Firma a proiectat și aquaparkul de la Oradea, dar și Dealul Ciuperca, din municipiu.
Fix ca la Turda…
Proiectul a debutat, în 2021, cu un incident stânjenitor.
În plenul deliberativului local Beiuș, la proiectul de hotărâre privind aprobarea fazelor și temei de proiectare în vederea elaborării documentației tehnico-economice, faza studiul de fezabilitate SF pentru obiectivul de investiții „Complex Agrement Aqua Park”, consilierii USR Plus au observat o incongruență în proiectul pus la vot.
Consilierul local USR Emil Popa a zis că susține proiectul dar cu condiția să se deruleze la Beiuș, …nu la Turda:
„Am susținut încă de la început că este un proiect foarte bun și cu siguranță merită să fie implementat, probabil ca va fi depus pe diverse platforme pentru finanțare, și din acest motiv aș sugera o mică corectură, în contextul în care probabil că modelul pentru acest proiect a fost luat de la Turda, la pagina 9 apare acolo la punctul 7 referire la PUZ-ul nucleu numărul 3 turism Turda care probabil ar trebui să dispară, nu are legătură cu Beiușul”.
În replică, primarul Popa i-a confirmat lipsa de originalitate a proiectului: „Haideți să fim realiști, colegii din primărie nu au făcut 10 teme de proiectare pentru un Aqua Park. S-au inspirat de la alte primării” a replicat primarul Popa.
Trimite articolul
Xarata foarte bine – is convins ca vor atrage mai multi turisti, iar cei care vor vizita zona carstica se vor opri si la aquapark pt balaceala
-
Eu fiind legat de Binș, m-aș bucura mult. Dar o certitudine am de pe acum. Va arata oricum, dar nu la fel ca in imaginatia celor care au realizat imaginile. Despre proiectant vorbim dupa ce se va fi atribuit contractul, folosirea acestui termen in acest moment este improprie.
Daca nu e proiectul lui Bolojan nu se va face, fara acordul lui Bolojan nu se va face nimi Nimeni nu face nimic de capul lui in judet sa va intre in cap, nimeni nu are voie sa aiba realizari si merite. Asta doar daca Bolojan e de acord, altfel vise
-
Și la Salonta și Marghita, se face tot cu acordul lui Bolojan?! Mai scuteste-ne de inepțiile tale de 2 lei… musai sa apari tu de fiecare data sa ne spui de Bolojan… Oricum a dus acest județ cu 20 de ani înainte, în doar 4 ani!
Asfaltati str Arinilor intai. Arata ca dupa razboi…sute de gropi, cand ploua nu poti trece pe acolo.
Ii copiat dupa cel din Felix, dar bine ca se faci si la Beius!
-
Nu si-a dat acordul Bolojan, acolo se face centura si atat deocamdata. Si nu va fi aprobat ca nu e proiectul lui Bolojan
-
care din Felix?stiu ca se face ceva nou, dar in baile 1 Mai, si nu arata ca acesta. Ei zic ca e copiat dupa ceva din Turda.
Deci, care din Felix?-
In 1 Mai se face noul Aqaparc Allegria deci esti in eroare, cred ca la Betfia se
Va face al primariei!
-
Un oraș mic cum este Beiuș nu are nevoie de un aquapark așa mare,ci unul mai mic.
-
Exact , ca si in Oradea unde stai 2 ore la coada sa intri, asta daca mai apuci 🙂
-
online, daca nu ti place sa stai la coda!
-
-
Raportat la marime ar trebui sa aiba maxim 20 de locuri. Cel din Hajduszoboslo dupa masrime, e mai mare decat stradurile din Oradea, Felix, 1 Mai la un loc, ce relevanta are marimea
-
Are relevanță, fiindcă după construire acssta trebuie întreținut, cu bani de la bugetul local.
-