Autorități au fost sesizate, prin 112, în jurul orei 18:00, despre incendiul din Buntești. Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bihor, la fața locului au fost mobilizate patru echipaje de pompieri cu trei autospeciale de stingere, cu ambulanța SMURD, suplimentate cu încă un echipaj din Beiuș cu o autospecială de lucru cu apă și spumă.
,,Echipajele de pompieri au lichidat incendiul în jurul orei 21.00, după care, au acționat în continuare, la fața locului, până în jurul orei 22.00, pentru căutarea eventualelor focare ascunse și pentru înlăturarea efectelor negative ale evenimentului”, a transmis ofițerul de informare. și relații publice al ISU Bihor, locotenent colonel, Camelia Roșca.
În consecință, au ars circa 1500 de baloți de fân, fără victime.
Incendiu a fost provocat, cel mai probabil, de utilizare a unui aparat de sudură/tăiere, fără respectarea normelor de prevenire a incendiilor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!