Potrivit Poliției de frontieră, peste 3.800 de polițiști au fost la datorie zilnic, desfășurând misiuni de supraveghere şi control la frontieră. A fost folosită la maximum capacitatea punctelor de trecere, fiind suplimentate arterele de control pe sensul de intrare sau ieşire din ţară, după caz.
[eadvert]
În perioada 16-19 decembrie, prin punctele de frontieră au efectuat formalitățile de control aproximativ 945.000 de persoane, cetățeni români și străini, şi aproximativ 265.000 de mijloace de transport, dintre care la intrarea în țară au fost peste 640.000 de persoane și 172.000 mijloace de transport.
Cea mai tranzitată frontieră a fost cea cu Ungaria pe unde, în același interval de timp, au efectuat formalitățile aproximativ 455.000 de persoane, precum și 155.000 de mijloace de transport, atât la intrarea, cât şi la ieşirea din ţară.
În ceea ce privește punctele de frontieră, atât pe sensul de intrare, cât și pe cel de ieșire, cele mai tranzitate au fost Nădlac II, cu aproximativ 194.000 de persoane, respectiv PTF Aeroport Henri Coandă, cu aproximativ 130.000 de persoane.
(sursa: Mediafax)
Trimite articolul
Xaoleeeu …daca intram in spatiul Schengen ce se va intampla cu cei 3800 ??