Joi, 6 iulie, în urma administrării probatoriului, polițiștii Biroului Rutier Marghita au dispus reținerea, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, față de un bărbat de 43 de ani, din Valea lui Mihai
„Bărbatul a fost depistat de polițiștii din Valea lui Mihai, în cursul aceleiași zile, la ora 10.40, pe strada Calea Revoluției din Valea lui Mihai, în timp ce conducea un autoturism, având anulat dreptul de a conducea autovehicule pe drumurile publice și o concentrație alcoolică de 1,32 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acestuia i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei” a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, comisar-șef Alina Fărcuța.
De asemenea, bărbatul mai este cercetat de polițiștii bihoreni într-un alt dosar penal, după ce, la 3 iunie, a fost depistat de polițiști în trafic, tot în timp ce conducea cu permisul anulat și a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, fapte pentru care, la 4 iunie, a fost, de asemenea, reținut de polițiști, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Poliției Bihorene, pentru 24 de ore.
[eadvert]
Trimite articolul
XAsemenea “eroi” au ajuns sa fie o obisnuita pe strazile si soselele autohtone. Sofatul pe aceste meleaguri a ajuns o aventura, ori dam de unul in coma alcoolica sau de unul care a tras temeinic pe nas. Ca un conducator auto cu multa experienta, am intalnit la volan, pe unii care fac de toate, vorbesc la telefon, cauta te miri ce prin masina, fac yoga (sa ma scuze yoghinii) , numai sa conduca (sofeze) nu.