Joi,19 decembrie, în jurul orei 09:30, într-o piață din Valea lui Mihai, polițiștii au confiscat de la o femeie de 48 de ani din Marghita mai multe materiale pirotehnice. Femeia vindea artificii și baterii de artificii fără a deține autorizație de comercializare pentru acestea.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehniști.
Polițiștii din cadrul Poliției Valea lui Mihai continuă cercetările.
Citiți principiile noastre de moderare aici!