Nu mai puţin de 7.184 de contribuabili bihoreni au fost declaraţi inactivi cu consecinţele de rigoare, potrivit informaţiilor primite de la Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Bihor.
Potrivit OG 92/2003, privind Codul de procedură fiscală, republicată cu modificările şi completările ulterioare, contribuabilii persoane juridice sau orice entităţi fără personalitate juridică se declară inactivi dacă nu îşi îndeplinesc, pe parcursul unui semestru calendaristic, nici o obligaţie declarativă prevăzută de lege sau dacă se sustrag de la efectuarea inspecţiei fiscale prin declararea unor date de identificare a domiciliului iscal care nu permit organului fiscal indentificarea acestuia. Dacă organele fiscale au constatat că agentul economic nu funcţionează la domiciliul fiscal declarat, contribuabilul se declară, de asemenea, inactiv.
Drepturi pierdute
Contribuabililor inactivi le sunt aplicate prevederile art. 11, al. 1 şi 2 din Codul fiscal. „Dacă desfăşoară activităţi economice în perioada de inactivitate sunt supuşi obligaţiilor privind plata impozitelor şi taxelor prevăzute de prezenta lege, dar nu beneficiază de dreptul de deducere a cheltuielilor şi a taxei pe valoarea adăugată aferente achiziţiilor efectuate în perioada respectivă”, ne-a informat Ioan Mihaiu, directorul executiv al DGFP Bihor.
Mai mult, nici beneficiarii care achiziţionează bunuri sau servicii de la contribuabilii inactivi nu beneficiază de dreptul de deducere a cheltuielilor şi a taxei pe valoarea adăugată aferente achiziţiilor respective, cu excepţia achiziţiilor de bunuri efectuate în cadrul procedurii de executare silită. „Inactivitatea se înscrie atât în cazierul fiscal al persoanei juridice declarate inactivă, cât şi al reprezentanţilor legali ai acesteia”, a precizat directorul executiv al DGFP Bihor.
Pe de altă parte, organele fiscale competente anulează, din oficiu, înregistrarea în scopuri de TVA a contribuabililor declaraţi inactivi.
Registrul contribuabililor inactivi/reactivaţi este public şi se afişează pe site-ul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) la adresa: www.anaf.ro, secţiunea „Informaţii publice”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!