Vineri, 12 ianuarie, în cadrul unei acțiuni de combatere a actelor ilicite de comerț în piețele orădene au depistat patru bărbați din Oradea care aveau și ofereau spre comercializare 4.980 de țigarete nemarcate legal, în valoare totală de 2.490 lei.
Cei în cauză au fost sancționați contravențional conform prevederilor Legii nr.12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, țigările fiind ridicate în vederea confiscării.
„În cadrul acțiunilor au fost legitimate 40 de persoane, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 15 sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare de 4.550 lei, potrivit prevederilor Legii nr.12/1990, privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite și conform Legii nr.61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice”, se arată în comunicatul trimis de comisarul IPJ Bihor, Alina Dinu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!