DSP Bihor transmite că pe parcursul zilei de luni, 10 ianuarie, au fost efectuate 2.052 de teste, iar 383 dintre acestea au fost pozitive. Nouă localități bihorene înregistrează o incidență de peste 4 cazuri la 1.000 de locuitori. Incidența din Oradea a ajuns la 3,74 la 1.000 de locuitori, fiind 840 de cazuri active.
[eadvert]
Conform informării DSP, în ultimele 24 de ore și-au pierdut viața cinci bihoreni infectați cu Covid-19.
14 amenzi
Echipe mixte de polițiști și jandarmi au verificat 1576 de persoane carantinate și 1476 de persoane izolate la domiciliu. De asemenea, echipele mixte au efectuat verificări cu privire la respectarea măsurilor de protecție individuală și a prevederilor legale în vigoare fiind verificate 59 de societăți comerciale și 45 de mijloace de transport în comun. În urma controalelor au fost aplicate 23 de sancțiuni contravenționale, din care 15 cu avertisment scris și 8 cu amenzi în valoare de 3.500 lei pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19. În aceste misiuni au fost implicați 275 de polițiști ai Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, precum și 54 de cadre din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bihor, din care 6 au fost angrenați la centrele de carantinare, iar 25 au acționat în patrule mixte, aplicând 11 sancțiuni contravenționale, din care 5 avertismente scrise și 6 amenzi în valoare de 3.000 lei pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.
Vaccinarea în județul Bihor: 4 localități cu procente peste 40% și 5 cu procente sub 13%
CAMPANIA ROVACCINARE
Persoane vaccinate în ultimele 24 de ore: 680;
Total persoane vaccinate cu schema completă: 210.061; (+204)
Total persoane vaccinate cu doza 3 (booster): 59.241; (+263)
Total reacții adverse: 87; (-)
Total doze primite în județul Bihor: 457.275;
Total doze administrate în județul Bihor: 436.441;
Total pierderi: 14.759 doze. (+55)
SITUAȚIE COVID-19
Număr de teste efectuate în ultimele 24 de ore: 2.052;
Cazuri noi în ultimele 24 de ore: 383;
Cazuri active la zi: 1.891; (+138)
Persoane internate ATI la zi: 27; (-4)
Total cazuri de la începutul pandemiei: 52.660;
Total vindecări de la începutul pandemiei: 48.167; (+213)
Total decese de la începutul pandemiei: 2.602. (+5)
Trimite articolul
XVa rog foarte frumos sa imi raspundeti la întrebările de mai jos va rog mult
Am doar 17 ani si nu stiu dupa cine sa ma iau sa fie modelul in viata mea, după persoanele care fac circ la Penny sai care poartă mască cu nasul ieșit afara? Sau dupa teoriile oameniilor ca dacă poartă mască corect I poate găsi prin satelit Bil Gates?
Referitor la cipuri toata lumea o sa fie cipata prin vaccin, am citit un documentar din surse offciale, daca vei accepta marele semn vaccinul te vei transforma intr-un Roter de wifi si Guvernul Mondial te va putea controla si sa iti trimita unde socuri la creier , serios am citit un documentar despre implantarea cipului in vaccin sau a unui cod, fie care persoana vaccinata inclusiv eu, o sa generam un cod, daca ar fi asa de bun vaccinul nu sa descoperi cine are vaccinul in sange.
Vor sa ne reseteze si sa ne cipeze prin vaccin tot la 4 luni, pana o sa ajungem la 100 de doze.
Bogatii lumi – Magnatii Lumi – Cine conduce lumea – Vor sa fim mai putini, de aceea creaza virusi fara oprire in laborator care sunt letali pentru om.
Am o intrebare daca va rog foarte mult sa imi raspundeti da sa fiti sinceri atat va rog frumos.
Am 17 ani si nu stiu, dupa cine sa ma ghidez in viata, eu inteleg ca oamenii mai invarsta sunt modelul nostru al tineriilor si trebuie sa i urmam.
Dar nu stiu daca vrea sa urmez asfel de persoane si sa imi fac modelul in viata dupa ai lor sa i copiez.
INTREBAREA NR 1
Nu doresc sa urmez persoanele mai invarsta care poarta masca cu nasul afara si merg la Lidl, Penny, Carrefour, Mega Image, Profi si se cearta si fac scandal in magazine ca ei nu poarta masca si vor sa intre in magazin fara masca pana vine politia si imparte amenzi pe urma, nu cred ca doresc sa copiez asfel de persoane si sa imi fac modelul lor in viata mea.
Dar poate este bine, nici eu sa nu port masca si sa merg la Penny sa fac acolo un mare scandal ca eu intru fara masca si dupa sa dau si bani la politie pe amnezi? Inseamna ca Poporul Roman este bogat de au atat de multi bani sa dea la amenzi la Statul Roman,
Majoritatea oameniilor in porpotie de 93 % nu poarta masca, sau o poarta sub barbie sau cu nasul ala sexy scos afara la expozitie, nu cred ca doresc sa le urmez exmplu, si oamenii aceea spun ca virusul nu exista, dar atunci i intreb eu cum ajung oamenii sa nu mai aibe aer? si suna la ambulanta, daca virusul cum spune unele persoane nu exista???
Oamenii spun ca de aia poarta masca cu nasul afara ca a citit ei pe internet, ca daca poarta masca corect i poate gasi prin satelit si ca masca are o sarma si daca ei o poarta complet i poate gasi prin Satelit, ce spun oamenii astia sunt numai tampenii
Altii oamenii spun ca de aceea isi scot nasul ala misto din masca, ca virusul intra doar in gura, nastul nefind afectat, va asigur virusul intra si prin nas, deci va rog eu foarte mult bagati-va nasul inapoi in masca
INTREBAREA NR 2
Cred ca Guvernul Romaniei minte cu legea ca trebuie sa purtam masca si afara din 08.01.2022 este minciuna pentru ca nimeni nu poarta masca afara si nu poarta nici cand merg la magazine.
Am intrebat mai multe persoane de ce poarta masca in bataie de joc, ca ei nu cred in virus, si ca mai mult te afecteaza antenele 5 g, alta minciuna, oamenii pot fi atat de iresponsabili.
Majoritatea nu poarta masca sau o poarta la misto, oamenii vor sa se infecteze volunar si dupa sa faca o vizita prelungita la spital, si oamenii vor sa infecteze si pe altii, aici nu e corect, ca ce imi dati voi bani de medicamente.
Fac apel la purtarea mastii corect.
Am 17 ani si nu stiu ce exmplu sa iau ?
Daca ar fi virusul omicron si corona si delta asa de periculos oamenii atunci ar purta masca corect nu???
Sau de aceea oameni nu poarta masca sau isi scot nasul ala sexy din masca sau o poarta sub barbie ca virusul nu ar fi defapt periculos si mai degraba virusul ar fi prieten cu omul???? nu mai inteleg nimic
De ce Poporul Roman nu poarta masca? Poporul Roman vrea sa se infecteze direct, in regula sunt deacord dar sa nu ne infecteze si pe noi, din cauza lor ca ei nu poarta masca, ca dupa nu o sa ne dea ei bani de medicamente, in Romania oamenii cred foarte mult in teorii false si conspirationale ca ei isi scot nasul din masca, ca sa nu i gaseasca Bil Gates prin satelit ca daca nasul este inauntru ei ar rezona prin 5g, numai tampenii spun oamenii , altii afrima tare ca virusul intra doar pe Gura si nu intra prin nas ca virusul nu suporta nasul.
Nu stiu sa le urmez modelul la persoanele invarsta si sa imi scot si eu nasucul din masca? sa intru in Carrefour fara masca si sa fac scandal, ca eu sustin sus si tare eu intru la cumparaturi fara masca si dupa agentul de paza suna la politie, politia vine si ma amendeaza, oare asa trebuie sa fac?
Oamenii trezirea , vor sa ne implanteze cipuri prin vaccin si omul o sa devina un fel de Router o sa aibe un cod cum e o adresa de ip de internet si dupa cand ei se satura te deconecteaza asta vrea Parlamentul Romaniei impreuna cu Bil Gates, am citit documentar din sursa adevarata sa stiti.
Va rog sa ma lamuriti
Vine covidul împreună cu delta si omicron
-
Unom,vtu ești? Modelele tale în viata trebuie sa fie manu bombardieru și sile cămătaru. Frumoși, deștepți, eleganți, “descurcatori” dar mai ales vaccinați.
-
Fetiță, ești cam bolnavă. Și ai “decât” 17 ani.
Îmi pare rău pentru tine.
E tare Rafila, nu medicamente, nu pentru vaccin, doar vorba lui, e nevoie de informare, solidaritate si respect. Sau cum declara ca din valul 5 va scapa cine poate. Va dati seama de era PSD de la inceputul pandemiei, cred ca nici masca, nici vaccin nu era, nici o restrictie nimic. Doar informare si respect. Bravo Rafila, sper sa iti faci vreo 20 de policlinici si 7 spitale pana la sfarsitul mandatului.