În această săptămână are loc „Bursa FACTOR – Fii activ în oraşul tău” prin care bihorenii interesaţi de un loc de muncă au şansa de a se angaja. Este timpul pentru pregătirea CV-urilor şi pentru pregătirea interviului. AJOFM Bihor va organiza vineri, 3 iulie 2015, începând cu ora 09:00, cea de-a treia Bursă a Locurilor de Muncă din anul 2015. Evenimentul se va desfășura la Centrul de Afaceri Trade Center Oradea, str. Nufărului nr. 28E, lângă Lotus Center.
Bursa Locurilor de Muncă este organizată în cadrul Proiectului „FACTOR – Fii activ în orașul tău!”, finanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013 „Investeşte în oameni!”. Partenerii AJOFM Bihor în implementarea proiectului sunt Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Neamţ, S.C. Active Job Consulting S.R.L. Oradea și S.C. Multi Proiect S.R.L. Piatra Neamț.
Cerere şi ofertă
„Scopul nostru este de a facilita întâlnirea cererii cu oferta de pe piața muncii din județul Bihor. Pe de o parte, vrem să ajutăm șomerii și persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă să-și găsească un job pe măsura pregătirii și experienței lor profesionale. Pe de altă parte, vrem să venim și în sprijinul agenților economici pentru a-și selecta și angaja resursele umane de care au nevoie. Oferta angajatorilor va fi, și de această dată, una generoasă, și vom avea aproape 1.300 de locuri de muncă vacante dintre care peste 250 pentru persoane cu studii superioare”, a declarat Békési Csaba, directorul executiv al AJOFM Bihor. În plus, cei care vor participa la Bursă vor putea beneficia de consiliere personalizată și orientare în carieră, precum și de informații utile privind cursurile de formare profesională organizate de agenția noastră și partenerii nostri respectiv servicii de tiparire CV.
În luna februarie 2015 AJOFM Bihor a mai organizat o „Bursă FACTOR”, care s-a bucurat de un real succes, în urma ei găsindu-şi un loc de muncă circa 400 de bihoreni.
„După reușita «Bursei FACTOR» din luna februarie a acestui an, avem speranța că și aceasta Bursă va fi un real succes și vom reuși, astfel, să dovedim, încă odată, că suntem o instituţie modernă și flexibilă, care are capacitatea de a răspunde provocărilor de pe piaţa muncii”, a precizat Békési Csaba.
Citiți principiile noastre de moderare aici!