Pe parcursul zilei de duminică, 06 februarie, au fost declarați vindecați 927 de pacienți, în timp ce au fost confirmate 337 de cazuri noi. Numărul cazurilor active din județul Bihor a scăzut până la 6.631.
[eadvert]
Numărul de bihoreni care se vaccinează se menține în continuare la cote foarte scăzute. Duminică au fost administrate doar 155 de doze în tot județul.
Cele mai mari incidențe se înregistrează în continuare în Oradea – 29,94‰ și în localitățile din apropiere: Paleu – 30,3‰, Sânmartin – 31,4‰, Sântandrei – 41,14‰.
Echipe mixte de polițiști și jandarmi au verificat 1596 de persoane carantinate și 6358 persoane izolate la domiciliu. De asemenea, echipele mixte au efectuat verificări cu privire la respectarea măsurilor de protecție individuală și a prevederilor legale în vigoare fiind verificate 84 de societăți comerciale și 41 de mijloace de transport în comun. În urma controalelor au fost aplicate 76 sancțiuni contravenționale, din care 45 cu avertisment scris și 31 cu amenzi în valoare de 29.500 lei pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.
În aceste misiuni au fost implicați 192 polițiști ai Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, precum și 52 de cadre din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bihor, din care 26 au acționat în patrule mixte, aplicând 10 sancțiuni contravenționale, din care 5 avertismente scrise și 5 amenzi în valoare de 7.000 lei pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19. Echipaje ale ISU Bihor au efectuat 11 verificări ale secțiilor ATI Covid-19. Personalul ISU BH coordonează în permanență suportul operațional și fluxul informațional la nivelul Centrului Județean de Comandă și Coordonare a Intervenției (CJCCI). În misiunile menționate au fost implicate 30 de cadre ale ISU “Crișana“.
CAMPANIA ROVACCINARE
Persoane vaccinate în ultimele 24 de ore: 155;
Total persoane vaccinate cu schema completă: 213.329; (+46)
Total persoane vaccinate cu doza 3 (booster): 65.615; (+92)
Total reacții adverse: 89; (-)
Total doze primite în județul Bihor: 471.979;
Total doze administrate în județul Bihor: 447.435;
Total pierderi: 16.426 doze (+33)
SITUAȚIE COVID-19
Număr de teste efectuate în ultimele 24 de ore: 868;
Cazuri noi în ultimele 24 de ore: 337;
Cazuri active la zi: 6.631; (-597)
Persoane internate ATI la zi: 46; (+2)
Total cazuri de la începutul pandemiei: 71.571;
Total vindecări de la începutul pandemiei: 62.231; (+927)
Total decese de la începutul pandemiei: 2.709. (+3)
Citiți principiile noastre de moderare aici!