Din acest an, cu aportul Serviciului Management Integrat IT, Universitatea din Oradea pune la dispoziția studenților și a cadrelor didactice, precum și a altor categorii de utilizatori, noua sa aplicație educațională.
[eadvert]
„eLearning UOradea” face parte din categoria „Education” și este accesibilă atât prin App Store, pentru utilizatori Apple, cât și prin Play Store, pentru utilizatori Android.
„Aplicația oferă acces direct, cu ajutorul dispozitivelor mobile, la platforma Moodle a Universității din Oradea, care este accesibilă și la nivel de browser la adresa: https://e.uoradea.ro. Apps-ul asigură posibilitatea unui acces prietenos și personalizabil la cursuri, calendar, notificări, note, fișiere proprii și la alte elemente accesibile prin intermediul aplicației”, au anunțat membrii Biroului de Comunicare al instituției.
Rectorul Universității din Oradea, prof. univ. dr. ing. habil. Constantin Bungău, spune că instituția de învățământ pe care o conduce „este prima și probabil, până acum, singura universitate din România care și-a personalizat, sub forma de Apps pentru terminale mobile, aplicația universitară dedicată învățământului online. Sperăm ca și studenții noștri să se bucure și să se folosească din plin de ea”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!