Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) – Centrul Judeţean Bihor, desfăşoară în această perioadă activităţile de follow-up necesare pentru clarificarea neregulilor constatate la controlul prin teledetecţie pentru fermierii care au depus cereri de sprijin prin scheme de plată unică pe suprafaţă în anul 2010.
Controlul prin teledetecţie constă în compararea schiţei fermierului din cererea de plată cu imaginile satelitare preluate în timpul verii 2010. Rezultatele obţinute în urma foto-interpretării sunt transmise la APIA de către prestator. În cazul în care parcelele evaluate au neconcordanţe cu imaginile satelitare, se recurge la activităţi de clarificare cu fermierii. „Rolul campaniei de clarificare este acela de a obţine noi informaţii, mai multe şi mai precise decât cele declarate iniţial, cu scopul de a corecta cât mai multe dintre erorile sesizate, fie printr-o noua interpretare, fie prin corectarea datelor de către fermieri, în limitele permise de procedurile şi Regulamentele Comunitare în vigoare”, a declarat Traian Abrcudan, directorul executiv al APIA Bihor.
În teren
Echipe de salariaţi din cadrul APIA BIHOR merg zilnic în judeţ, cu echipamentele şi materialele necesare, pentru întâlnirile cu fermierii. Comunele din care fac parte exploataţiile verificate prin teledetecţie la nivelul judeţului Bihor sunt: Nojorid, Copacel, Ceica, Sânmartin, Hidişelul de Sus, Oşorhei, Săcădat, Lăzăreni, Drăgeşti, Sâmbăta, Holod, Tinca, Căpâlna, Husasăul de Tinca, Tulca, Sânicolaul Român şi Gepiu.
„Instituţia noastră a afişat la sediul primăriilor din comunele menţionate, tabele în care sunt precizaţi fermierii care au fost cuprinşi în eşantionul de control, data, ora şi locul întâlnirii cu reprezentanţii APIA Bihor”, a precizat Traian abrudan.
Durata campaniei de clarificări se desfăşoară până în 20 noiembrie inclusiv. Este foarte important ca fermierii să răspundă solicitărilor de clarificare. În caz contrar, ei pot fi penalizaţi, conform procedurilor comunitare în vigoare, chiar excluşi de la plată. „Scopul conducerii APIA Bihor este ca fermierii bihoreni să-şi primească sprijinul financiar fără penalizări, cu condiţia îndeplinirii obligaţiilor asumate cu ocazia depunerii cererii de plată pentru anul 2010”, a subliniat directorul APIA Bihor.
D.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!