Această hotărâre are scopul de a asigura continuitatea activităților economice și de a sprijini sustenabilitatea producției de ovine și caprine în România.
Beneficiarii acestui sprijin financiar sunt producătorii agricoli din domeniul creșterii ovinelor și caprinelor, incluzând persoane fizice, persoane fizice autorizate (PFA), întreprinderi individuale și familiale, dar și societăți agricole înregistrate conform legislației în vigoare. Mai precis, aceștia trebuie să fi depus o cerere eligibilă pentru sprijinul de bază pentru venit în scopul sustenabilității pentru anul 2024, în cadrul intervenției PD-01 din Programul Național de Sprijin 2023-2027.
Pentru a beneficia de acest sprijin, solicitantul trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
- să fie înregistrat în Registrul Unic de Identificare (RUI) și să dețină un cod unic atribuit de APIA.
- să aibă o cerere eligibilă pentru sprijinul de bază, pentru venitul în scopul sustenabilității, intervenția PD-01, din PS 2023-2027, depusă pentru anul 2024.
- să dețină un efectiv de minimum 50 de capete de tineret femel ovin sau caprin, în vârstă de 1-12 luni, conform Bazei Naționale de Date (BND).
- să dețină un efectiv de femele adulte ovine/caprine de minimum 12 luni, care este înscris în BND și care corespunde cerințelor specifice pentru sprijinul financiar solicitat.
Procedura de solicitare a sprijinului financiar
Cei care îndeplinesc condițiile de eligibilitate și doresc să acceseze acest sprijin financiar trebuie să depună o cerere de solicitare la centrele județene sau locale ale APIA. Cererea va trebui să fie însoțită de mai multe documente, printre care se numără:
- Copie a actului de identitate al solicitantului sau al reprezentantului legal.
- Împuternicire/procură notarială și copii ale actelor de identitate ale reprezentanților legali, după caz.
- Certificat de înregistrare la Oficiul Național al Registrului Comerțului sau alt document relevant, pentru persoanele juridice.
- Datele de identificare ale contului bancar deschis pentru primirea sumelor acordate, conform legislației relevante.
- Formularele de cerere vor fi puse la dispoziția solicitanților de către APIA, iar aceștia pot solicita sprijinul financiar conform modelului prevăzut în anexa nr. 1 a hotărârii.
Centrele locale implicate în procesul de aplicare
Sprijinul financiar va fi acordat în diverse regiuni ale țării, cu centre locale APIA desemnate pentru a prelua cererile solicitanților. Potrivit reprezentanților instituției, în județul Bihor aproximativ 500 de persoane ar putea beneficia de acest ajutor.
Potențialii beneficiari:
- Centrul local ALEȘD (36 de cereri)
- Centrul local BEIUȘ (28 de cereri)
- Serviciul Autorizare Plăți (116 cereri)
- Centrul local MĂRGHITA (123 de cereri)
- Centrul local ORADEA (66 de cereri)
- Centrul local SACUENI (20 de cereri)
- Centrul local SALONTA (39 de cereri)
- Centrul local STEI (18 cereri)
- Centrul local TINCA (37 de cereri)
Citiți principiile noastre de moderare aici!