A trecut o lună de la incendiul care a distrus locuința lui László Darabont din Oradea și a afectat casele altor doi vecini.
[eadvert]
Familia a reușit să reconstruiască acoperișul casei în care locuiește, însă în sufletul său încă răzbelte o durere imensă.
Aproape zi de zi, în redacție primim comunicate despre incendiile produse în județul nostru, despre bunurile salvate de pompieri dar și că în majoritatea cazurilor, nu există victime.
Cu toate acestea, în timp ce procesăm știrile care vin de mai multe ori pe zi, nu ne gândim cu adevărat la faptul că în spatele fiecărui incendiu sau eveniment sunt afectate sau distruse viețile unor persoane. Aici ne referim la bunurile materiale, agonisite o viață întreagă de fiecare om.
László care a pierdut aproape tot într-un incendiu care i-a cuprins casa pe 12 ianuarie.
În ultima lună, el a încercat să repare daunele cât mai bine a putut, dar încă mai are mult până să fie readusă la forma inițială.
L-am vizitat pe László pe 14 februarie. La o lună de la incendiul care i-a schimbat viața, stând în fața casei de pe strada Lipovei încă se simțea mirosul de lemn ars și fumul care de s-a „îmbinat” în pereții acesteia.
„Mai puteți simți mirosul de fum? Eu nu-l mai simt deloc, m-am obișnuit cu el”, ne-a întrebat László Darabont, în timp ce ne aflam în curtea acestuia și ne arată lucrurile care au căzut pradă focului. Aici în curte, lucrurile distruse sunt adunate într-un singur loc iar ajutoarele primite, cărămizi, țigle și materiale de construcție sunt pregătite pentru a reîncepe construcția casei.
Nu doar focul a distrus casa, ci și apa folosită la stingerea incendiului. „Latka” cum îi spun prietenii și familia, lucrează ca șofer și mecanic auto.
După incendiu, colegii și prietenii săi au postat un apel pentru donații pe Facebook pentru a-l ajuta să se ridice din nou pe picioare.
„Vă rugăm să sprijiniți acest om harnic, tată a doi copii, care întotdeauna a ajutat pe alții când a fost nevoie. Acum el este cel care are nevoie de ajutor pentru a-și pune locuința în ordine cât mai curând posibil”, citește unul dintre mesaje.
László povestește trist despre ziua de 12 ianuarie când viața lui a fost complet dată peste cap.
„Eram la muncă când, puțin înainte de ora 14:00, vecinul meu m-a sunat că iese mult fum din acoperișul casei mele și că a sunat la pompieri. M-am speriat și am fugit spre casă. Am venit pe centură și când am ieșit la Auchan, am văzut fumul și m-am gândit că este o problemă serioasă. Până când am ajuns acasă, pompierii erau deja aici, cu două sau trei mașini, stingând focul. Casa vecinului a fost, de asemenea, afectată pentru că acoperișul meu era lipit de casa acestuia. Aproximativ 80% din acoperișul casei lor a fost distrus de asemenea de flăcări.
A fost un fum foarte gros, înecăcios. Am reușit să scoatem câteva butelii de gaz din interior pentru a preveni o explozie. Focul a început de la coșul de fum, o scânteie, nu știu”, ne-a spus László.
Conform raportului pompierilor, flăcările au început din camera tehnică a casei care s-au extins apoi la acoperișul casei, și de acolo la acoperișul vecinului. De asemenea, a fost deteriorat și un perete al unui al trei-lea vecin.
László trăia singur în casă până la incendiu, copiii săi îl vizitau aici în weekenduri, aveau și ei camere lor. Din fericire, nu era nimeni în casă în momentul izbucnirii incendiului, și niciunul dintre locatarii celorlalte case din vecinătate și afectate de foc nu au fost răniți.
Acest lucru poate servi cumva ca o consolare pentru László, care, pe de altă parte, a pierdut toate celelalte bunuri materiale în incendiu.
„Casa este încă neprimitoare, am scos tot afară, dar pereții sunt încă foarte uzi, până nu se usucă, nu putem face prea multe. Prietenii sunt lângă mine și mă ajută. Chiar alaltăieri am lucrat împreună cu fiul meu aici la casă. Încă mai este mobilier ars, îmbibat și deteriorat în casă, aștept ca vremea să se îmbunătățească sa pot continua lucrările la casă.
Podelele din camere erau înmuiate și denivelate, tavanul unei camere, care nu a crăpat, a absorbit apa, așa că va trebui reconstruit complet. Am reușit să salvez niște haine, mașina de spălat este și ea bună, din câte am observat. Fotografiile dragi mie care se aflau într-o cutie în interiorul unei canapele au fost și ele distruse. Le-am lăsat la uscat, dar s-au lipit între ele. Multe alte lucruri au fost pierdute, topite de căldură sau înmuiate de apă” ne-a declarat László Darabont.
Bărbatul locuiește în prezent la un coleg. Vine acasă după muncă și în weekenduri pentru a continua să o facă ordine, dar din cauzalipsei banilor, nu știe când va reuși refacerea completă a casei.
De asemenea își ajută și vecinii afectați, simțindu-se vinovat de cele întâmplate și nu dorește să strice buna relație care o avut-o cu ei.
„Am fost complet șocat de incident, mă simt groaznic și îmi este rușine că din cauza mea au existat daune și la casa vecinilor”, a spus „Latka”.
Acesta avea doar asigurare obligatorie, care este inutilă într-un astfel de caz, deoarece este valabilă doar dacă proprietatea este deteriorată de catastrofe naturale, cum ar fi cutremurele, alunecările de teren și inundațiile, sau efectele directe sau indirecte ale acestora.
Oricine dorește să-l ajute pe nefericitul tată de familie poate să o facă la următorul număr de cont:
Darabont Ladislau RO80BTRL00501201597735XX – Banca Transilvania.
sursa: erdon.ro
Trimite articolul
XEu îs student, de mână de lucru dacă ai nevoie, spune-mi unde te găsesc și te ajut cu tot ce pot.
-
strada Lipovei, sigur gasesti casa arsa