Inspectoratul Teritorial de Muncă Bihor, Garda de Mediu, Agenția de Protecție a Mediului Bihor, Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor, Oficiul pentru Protecția Consumatorului, Inspectoratul pentru Situații de Urgența Crișana, Poliția Municipiului Oradea, Serviciul de Investigare a Fraudelor au răspuns invitației lansate de FPB și au purtat un dialog deschis cu membrii patronali prezenți la aceste întâlniri.
Dintre subiectele dezbătute, cel mai des invocat a fost cel cu privire la piața neagră a forței de muncă și a unor produse comercialiazte în județul nostru.
Telefon de urgenţă
„Toate instituțiile, prin reprezentanții lor, și-au exprimat dorința de a aborda colaborarea cu mediul de afaceri, având la bază respectul reciproc și dorința de a contribui la dezvoltarea unui mediu de afaceri sănătos și curat”, mai transmite FPB.
Iată şi un mesaj redactat de FPB:
„Stimate domnule/doamnă președinte/director general,
Combaterea pieței negre în județul Bihor nu va avea realizări importante dacă fiecare companie nu va lua o atitudine fermă de combatere, de respingere a practicilor ce exclud respectarea legilor.
Federația Patronilor Bihor a demarat o campanie împotriva celor care eludează legile, dezvoltând o economie subterană, dăunătoare firmelor serioase, oneste.
Vom demasca și vom sesiza autoritățile cu privire la orice formă de activitate comercială și de producție ilegală.
De aceea, linia de urgență a Federației Patronilor Bihor-0746 366 750, preia și va prelua în continuare sesizările dumneavoastră cu privire la neregulile ce apar în mediul de afaceri bihorean.
Federația Patronilor Bihor este alături de dumneavoastră, iar dumneavoastră trebuie să vă alăturați Federației Patronilor Bihor în lupta împotriva pieței negre din Bihor. Succes în afaceri!”
Citiți principiile noastre de moderare aici!