61 de operatori economici bihoreni au fost verificaţi de protectorii consumatorilor. Acţiunea de control a urmărit respectarea prevederilor legale privind modul de comercializare şi etichetare, prezentare şi publicitate a apelor minerale naturale (ape minerale naturale, ape de izvor). „Acţiunea de control face parte din Planul Naţional Unic de Control Integrat pentru România ale cărei rezultate sunt comunicate Comisiei Europene în cadrul raportului anual”, a precizat Giani Bura, comisarul şef adjunct al CJPC Bihor.
Control
Pe perioada de desfăşurare a acţiunii tematice de control au fost verificaţi 61 de operatori economici, fiind constatate abateri la 49 dintre aceştia. S-au verificat 16.155 litri apă minerală, fiind constatate abateri la 13.495 litri, cantitate oprită temporar de la comercializare până la remedierea deficienţelor. Au fost încheiate 49 de procese verbale de constatare a contravenţiei prin care s-au aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 105.400 lei.
Principalele deficienţe constatate au fost nerespectarea prevederilor legale privind etichetarea apelor minerale naturale, respectiv nu sunt precizate clar şi precis sursa şi izvorul sau denumirea locului de extracţie, redactarea elementelor de identificare şi caracterizare necesare informării consumatorilor cu caractere greu vizibile, aproape ilizibile. Nerespectarea condiţiilor de păstrare expunere impuse de producător.
Recomandări
Comisarul şef adjunct al CJPC Bihor, Giani Bura, recomandă consumatorilor să verifice modul de prezentare a ambalajului apei minerale şi etanşeitatea recipientelor. Verificaţi prezenţa suspensiilor care pot proveni de la nerespectarea temperaturilor de depozitare/expunere.
O atenţie deosebită trebuie acordată condiţiilor de depozitare atât în magazinul de desfacere cât şi la domiciliu atunci când producătorul impune condiţii în acest sens. Refuzaţi produsele care prezintă data durabilităţii minimale modificată sau depăşită. La cumpărarea produselor alimentare solicitaţi şi păstraţi bonul de casă pentru a putea proba în cazul în care doriţi să reclamaţi calitatea/siguranţă unui produs.
Citiți principiile noastre de moderare aici!