Două aparate noi au ajuns la Centrul de Radiologie Intervențională din cadrul Spitalului Județean din Oradea. Este vorba despre un Angio CT Infinix-i 4D (cu computer tomograf) de ultimă generație și un Angiograf Biplan (pentru radiologia intervențională).
[eadvert]
Acestea urmează să fie testate, în zilele următoare, de Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare.
Cu cele două aparate, Spitalul Județean din Oradea va avea cel mai modern centru de radiologie intervențională din România. La sfârșitul lunii februarie, începutul lunii martie, medicii urmează să înceapă primele intervenții, spune managerul Spitalului Județean din Oradea, dr. Gheorhe Carp. Centrul de radiologie dispune de un Angio CT Infinix-i 4D, de ultimă generație, cu ajutorul căruia vor fi făcute investigații imagistice și în același timp intervenții.
„Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare va verifica dacă sunt în parametrii prescriși. Apoi, urmează instruirea personalului de către producătorul aparatelor (unul fiind Toshiba, iar celălalt Philips), iar din martie vom da drumul intervențiilor cu aceste aparate”, a explicat dr. Gheorghe Carp.
Potrivit lui, medicii orădeni vor putea trata boli vasculare periferice, oncologice, dar și care țin de neurochirurgia intervențională, precum: accidentul ischemic-hemoragic sau malformațiile venoase.
Medici instruiți în străinătate
Centrul va fi coordonat de medicul Dan Mihoc, medic specialist radiolog, cu specialitatea în radiologie intervențională. Originar din Hunedoara, dr. Mihoc a lucrat peste 8 ani la Spitalul Universitar din Strasbourg, la secția de Neurochirurgie intervențională, secție în cadrul căreia 80% din activitate se axează pe intervenții la nivelul capului și a coloanei vertebrale.
„La început ne vom focusa pe AVC ischemic și hemoragii, patologii în care este nevoie de un răspuns foarte prompt. Față de tromboliza intravenoasă, care se aplică în momentul actual, și care trebuie aplicată într-un interval de 4-5 ore de la debutul accidentului, procedura folosită prin acest aparat, care poate fi complementară trombolizei, ne va permite să avem o fereastră de 6-8 ore, în care creierul poate fi salvat. Prin această tehnică, recuperarea poate fi rapidă și fabuloasă. La AVC-ul hemoragic, scopul în faza acută este să securizăm acea arteră. Dacă metoda chirurgicală presupune deschiderea cutiei craniene, noi, cu ajutorul angio CT-ului, printr-o puncție femurală urcăm cu niște catetere, iar în momentul în care se ajunge în sacul anevrismal, acesta se căptușește cu spire de platină, creând un dop care protejează vasul de sânge”, a explicat dr. Mihoc.
Alături de el vor opera dr. Călin Morgovan și dr. Sebastian Boancă, ambii specializați la Spitalul din Clermont-Ferrand din Franța.
Mare performanță
Angio CT Infinix-i 4 D este unul de mare performanță, de ultimă generație, fiind compus din agiograf monoplan și culisant, a explicat dr. Carp. Potrivit lui, acesta aduce în plus față de angiografia clasică posibilitatea de a investiga la nivel de calitate superioară a imaginii orice procedură endovasculară sau non-vasculară.
Ioana Popa, managerul de proiect din cadrul Direcției de Management Proiecte cu Finanțare Internațională din cadrul Primăriei Oradea, spune că „Angio CT Infinix-i 4D dispune de cel mai actual soft din Europa, iar ca sistem ce funcționează în monobloc, este al 7-lea în Europa și unic în România”.
Aparatele sunt achiziționale printr-un proiect implementat de Direcția de Management Proiecte cu Finanțare Internațională din cadrul Primăriei Oradea – „Proiect integrat pentru dezvoltarea durabilă în zona montană a județului Bihor, îmbunătățirea accesului și dezvoltării serviciilor de sănătate în caz de intervenții medicale în situații de urgență”.
Valoarea sistemului angio CT este de 6.780.000 lei + TVA, din care contribuția Primăria Oradea este de 2%. Fondurile sunt asigurate prin programul de finanțare V-A România Ungaria 2014-2020.
Trimite articolul
Xsa nu uitam de “Luat de nou, dar recondiționat: Furnizorul angiografului de la Spitalul Judeţean Oradea a fost trimis în judecată de DNA”