Joi s-a finalizat acţiunea de verificare a lucrărilor cu rol de apărare din judeţul Bihor. În cadrul acestei acţiuni au fost vizate cele mai importante lucrări din bazinele: Crişul Negru, Crişul Repede, Barcău şi Ier.
Comisia de verificare a constatat că, în general, liniile de apărare sunt continue, cu taluze, covor vegetal şi rampe de acces bine întreţinute. De asemena, comisia a verificat şi stocurile de apărare care corespund atât din punct de vedere cantitativ, cât şi calitativ.
„Anul acesta au fost verificate în mod special acumulările preluate de la Administraţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare. Este vorba de acumulările: Bicăcel, Duşeşti şi Hodiş, unde, din păcate, lipsesc instalaţiile hidrometrice. De asemenea s-a constatat lipsa clapeţilor de închidere la subtraversări. De cele mai multe ori, aceste componente sunt furate, şi apoi valorificate la fier vechi. În situaţii de ape mari, în lipsa clapeţilor nu se pot controla subtraversările care fac legătura între cursul de apă şi canalele de desecare, conducând astfel la inundarea terenurilor agricole”, a declarat Dumitru Voloşeniuc, directorul ABA Crişuri.
Măsuri
În urma verificărilor au fost stabilite măsuri concrete, cum ar fi: reparaţii la barajul Leşu, dotarea barajului Suplacu de Barcău cu un grup electrogen sau realizarea consolidărilor de mal pe Crişul Negru, Crişul Repede, Barcău, Valea Topa şi Valea Holod. De asemenea, s-a stabilit un program pentru decolmatarea albiilor în 14 localităţi bihorene. Aceste activităţi se vor desfăşura pe parcursul anului 2014 în colaborare cu autorităţile locale.
La aceste verificări au participat specialişti din cadrul Ministerului Mediului-Departamentul pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, din cadrul ABA Crişuri şi din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor.
Admnistraţia Bazinală de Apă Crişuri verifică anual lucrările cu rol de apărare în vederea eficientizării acţiunilor operative în cazul situaţiilor de urgenţă generate de inundaţii, accidente la construcţiile hidrotehnice sau poluări accidentale.
Citiți principiile noastre de moderare aici!