Valoarea proiectului este de peste 23 de miliarde de
lei vechi. Banii provin de la Guvernul României,
cota de cofinanţare din bugetul local fiind de 5%.
Panglica inaugurală a fost tăiată de
deputatul Ştefan Seremi şi primarul Dan
Tiurbe. Printre invitaţii la eveniment s-au aflat
şi vicepreşedintele Consiliului
Judeţean, Dumitru Voloşeniuc, consolul
onorific al Republicii Slovace în România,
Miroslav Iabloncsik, şi reprezentanţi ai
Bucureştiului.
Proiecte
Deputatul Ştefan Seremi a vorbit, cu acest prilej,
despre viitoarele proiecte ale localităţii,
proiecte pentru realizarea cărora îl va
sprijini pe primarul Dan Tiurbe. „Sperăm
că veţi ajunge de la Ianoşda la Oradea
cât mai repede prin Bicaciu. E un lucru foarte
bun că va fi asigurat un acces mai rapid pe
asfalt. Important este că drumul a fost accesat.
Urmează Marţihaz-Mădăras şi
apoi să bifăm şi ultima directivă
negociată cu Uniunea Europeană:
canalizarea.Tot ca perspectivă, primarul
doreşte construirea unei săli de sport la
Ianoşda, fiindcă aici sunt mai mulţi
copii. Cu astfel de investiţii, importante,
sperăm să ridicăm nivelul satelor
cât mai aproape de oraş. Felicitări
pentru proiectul pe care îl inaugurăm
astăzi, primarului, proiectantului şi
constructorului care a realizat în termen
lucrarea”, a spus Ştefan Seremi. Staţia
de apă de la Ianoşda a fost
sfinţită de preotul paroh.
„Trăiesc de 76 de ani în localitatea
Ianoşda şi am tot crezut ca va veni vremea
să avem şi noi apă. Când eram mai
cald, atunci nu aveam apă. Amu să ne ajute
Dumnezeu să o şi folosim cu
sănătate”, spune Ana Cora, una dintre
localnice.
Veronica Bursasiu
Citiți principiile noastre de moderare aici!